Creștere incredibilă a numărului vârstnicilor bolnavi de cancer

358

Oamenii de știinţă din Marea Britanie au avertizat că numărul persoanelor de vârsta a treia diagnosticate cu cancer va crește cu 80% în următorii 20 de ani.

Dacă în prezent în Marea Britanie sunt aproximativ 130.000 de vârstnici care suferă de diverse forme de cancer, estimările Centrului de Cercetare a Cancerului din Regatul Unit sunt sumbre: aproximativ 234.000 de persoane cu vârste peste 75 de ani vor fi bolnave de cancer, până în 2035.

Pe fondul acestor previziuni, cercetătorii au avertizat centrele medicale să se pregătească din timp pentru acordarea îngrijirilor medicale bătrânilor. De altfel, problema cancerului a fost considerată prioritară de guvernul Marii Britanii, astfel încât Sistemului Naţional de Sănătate i se vor acorda fonduri mai mari.

Anual, în Marea Britanie, 360.000 de persoane de toate vârstele sunt diagnosticate cu cancer, 36% dintre diagnostice reprezentând persoane cu vârste peste 75 de ani. Din cauza îmbătrânirii populaţiei, oamenii de știinţă prevăd că proporţia va crește la 46% în următorii ani, cu toate că numărul persoanelor care se vindecă anual de cancer s-a dublat în ultimii 40 de ani.

Cercetări efectuate de către oameni de știinţă din Marea Britanie au arătat că, „pe parcursul vieţii, 1 din 2 oameni născuţi după 1960 va fi diagnosticat cu o formă de cancer”. Riscul apariţiei maladiei depinde de mai mulţi factori complecși: de la factori genetici, la vârstă și stil de viaţă până la expunerea la substanţe periculoase. Fumatul este cauza principală a apariţiei cancerului în Marea Britanie și anual aproximativ 4 din 10 cazuri de cancer din Marea Britanie ar putea fi prevenite, arată datele puse la dispoziţie de Centrul de Cercetare a Cancerului din Marea Britanie.

Deși studiul actual vizează în mod special persoanele de vârsta a treia, un alt grup de cercetători a analizat legătura dintre alimentaţie, obezitate și apariţia cancerului la copii. În contrast cu adoptarea unui stil de alimentaţie care favorizează obezitatea infantilă, adoptarea încă din copilărie a unei diete echilibrate, sănătoase, cu un conţinut ridicat de fibre, fructe și legume, alături de un consum scăzut de carne roșie, de alimente procesate, sare și grăsimi poate contribui semnificativ la reducerea riscului de apariţie a cancerului.

Alimente corelate cu obezitatea în copilărie

Un grup de cercetători de la Duke-National University, din Singapore, a analizat datele a 15.444 de copii născuţi în 1991 și 1992 în zona orașului Bristol, din sud-vestul Angliei. În analiza lor au inclus date aferente unui număr de 4.646 de copii care au completat un jurnal alimentar, date corelate cu înălţimea, greutatea și activitatea fizică la vârsta de 7, 10 și 13 ani. Au urmărit apoi modificările IMC (indicelui de masă corporală) și le-au analizat greutatea corporală în raport cu ceilalţi copii de vârsta lor.

Cercetătorii au tras concluzia că acei copii care pe parcursul celor trei ani în care au participat la studiu au consumat mai mult unt, margarină, șniţele de pește și de pui, chipsuri de cartofi, carne procesată, cartofi prăjiţi, lapte și băuturi pe bază de zahăr au avut o greutate corporală mare, nepotrivită pentru vârsta lor. Singurele alimente asociate cu o greutate sănătoasă, nefluctuantă au fost cerealele integrale și cerealele cu concentraţie ridicată de fibre servite la micul deun.

Oamenii de știinţă au tras un semnal de alarmă vizavi de consumul de chipsuri de cartofi, pe care le-au găsit direct responsabile de apariţia obezităţii în rândul copiilor, dar și a altor afecţiuni, precum hipertensiune, diabet de tip 2 şi boli de inimă. Chipsurile de cartofi sunt produse hipercalorice care au o valoare energetică cuprinsă între 383 și 574 kcal / 100g și un indice de saţietate scăzut care determină apariţia senzaţiei de foame şi determină consumatorul să mărească cantităţile de alimente consumate în cursul zilei. În plus, „chipsurile sunt foarte dăunătoare pentru dinţi”, a avertizat dr. Nigel Carter, director executiv al British Dental Health Foundation. Resturile rămân lipite de dinţi, iar zaharurile complexe, precum amidonul, sunt descompuse în gură în zaharuri mai simple, de tipul celor care cauzează carii.

Obezitatea și cancerul

În contrast cu persoanele care au o dietă sănătoasă și își menţin greutatea normală, persoanele supraponderale sau obeze prezintă un risc mai mare pentru o varietate de boli, inclusiv diabet, hipertensiune arterială, boli cardiovasculare, accident vascular cerebral și multe forme de cancer. Obezitatea extremă sau severă este, de asemenea, asociată cu o creștere a mortalităţii; bolile cardiace, cancerul și diabetul fiind responsabile pentru majoritatea deceselor.

Femeile obeze și supraponderale sunt de 2 până la de 4 ori mai predispuse la apariţia cancerului endometrial decât femeile cu greutate normală, iar persoanele supraponderale sau obeze au un risc de două ori mai ridicat de a face cancer la ficat.

Riscul de a face meningiom (tumoare cerebrală cu creștere lentă) este de aproape 50% la persoanele care suferă de obezitate și 20% la persoanele supraponderale.

Dintre femeile aflate în postmenopauză, cele care suferă de obezitate au un risc de până la 40% să facă cancer de sân în comparaţie cu femeile cu greutate normală.

În comparaţie cu indivizii cu greutate normală, indivizii supraponderali și obezi au un risc de până la 20% de apariţie a mielomului multiplu (cancerul sângelui).