Dimensiunea etică a explorării cerebrale – „N-am vrut. Creierul meu m-a obligat."

198

Circumstanţele neuronale ale celor mai intense momente din viaţa unui om nu mai sunt de mult un secret pentru oamenii de ştiinţă. Împinşi de curiozitatea care le e specifică şi ajutaţi de avansul tehnologiei, neurologii au putut arăta lumii ce se întâmplă în creierul uman atunci când cineva minte, se roagă sau are un orgasm. Acum, oamenii de ştiinţă se văd însă puşi în faţa unei etape inevitabile după pionieratul explorării: ce schimbă aceste descoperiri la modul în care ne înţelegem existenţa?

Tot mai multe comportamente umane încep să beneficieze de hărţi cerebrale, PET scan-urile descoperind clocotul neuronal care se petrece în creier atunci când luăm o decizie sau când acţionăm într-un anume fel. Noile frontiere ale cercetării au determinat un adevărat „neurocentrism", scrie psihiatrul Sally Satel în The Atlantic.Însă, în timp ce uneori explicarea neuronală a unor diagnostice precum Alzheimer sau Parkinson ajută la dezvoltarea unor metode de tratamente, alteori, aceste explicaţii pot masca justificări ale unor comportamente periculoase pentru individ sau societate.

Un exemplu în acest sens este asocierea unei regiuni cerebrale cu comiterea de activităţi infracţionale. Medicul german Gerhard Roth a descoperit recent că scanările cerebrale ale infractorilor au un aspect comun: multe prezintă o pată neagră pe lobul central. Roth a explicat că există cazuri de oameni care au devenit infractori din cauza unei tumori sau a unei leziuni din acea zonă, iar după operaţia de îndepărtare a tumorii au revenit la un comportament normal.

Poate identificarea unei cauze biologice să excludă responsabilitatea asupra faptelor? „Nu poţi să scuzi sau să achiţi un spărgător de bănci fiindcă jefuiește numai atunci când este într-o stare hipomaniacală," punctează Stephen J. Morse, profesor de drept și psihiatrie la Universitatea Pennsylvania (SUA).

„Ştim că infractorii nu se controlează. Dar acesta este un lucru diferit de a spue că nu se pot controla. Deocamdată, neurologia nu ne dă voie să distingem între aceste alternative. În plus, chiar şi creierele cu aspect anormal au posesori care, altfel, sunt foarte normali," susţine Sally Satel.

Determinismul biologic are încă de trecut bariera controlului și a responsabilităţii faţă de propriile fapte, chiar dacă – în SUA cel puţin – avocaţii infractorilor mizează tot mai mult pe latura mecanicistă a acţiunilor acestora, scrie Satel.

Autorităţi naţionale, precum Institutul american pentru abuzul de substanţe, tutelat de Ministerul american al Sănătăţii, a catalogat dependenţa drept o boală cerebrală, fiind cunoscut faptul că abuzul de droguri remodelează circuitele neuronale care mediază experimentarea plăcerii, a motivării, a memoriei, a inhibiţiei şi a planificării. Toate aceste modificări se văd cu claritate pe tomografii. Însă, atrage atenţia Satel, modificările acestea nu dovedesc că persoana în cauză e incapabilă de auto-control.

Cel mai elocvent exemplu este cel al actorului Robert Downey Jr., care a fost ani de zile dependent de droguri şi a trecut prin mai multe episoade de reabilitare şi recădere. Însă, cu creierul „resculptat" de dependenţă, Downey a decis să îşi schimbe viaţa şi a reuşit să scape din ghearele adicţiei despre care spunea că este "ca un pistol încărcat pe care îl ţin în gură fiindcă îmi place gustul metalului."

Tocmai de aceea, susţine Satel, provocarea actuală a neurologilor este să reuşească să distingă creierul de minte.