35% din populaţia lumii suferă de probleme grave ale dinţilor

248

Cariile dentare netratate reprezintă una dintre cele mai răspândite afecţiuni în lume, afectând 35% din populaţie la nivel global, se arată în studiul Global Burden of Disease (GBD), citat de Inquisitr.

Miliarde de oameni în toate colţurile lumii suferă de probleme stomatologice grave, lăsate netratate, au constatat cercetătorii de la Universitatea din Washington (Seattle) şi Universitatea Queensland (Australia), împreună cu profesorul Wagner Marcenes, de la Institutul Stomatologic din Queen Mary care au întocmit un raport concentrat asupra problemelor de sănătate orală denumit „Povara Globală a Situaţiei Orale 1990-2010: O Analiză Sistematică".

Din totalul de 291 de boli grave şi tulburări evaluate în cadrul studiului, problema cariilor netratate apărute la dentiţia permanentă a fost cea mai răspândită afecţiune.

Profesorul Marcenes notează că în cercetare nu au fost incluse cazurile de carii superficiale sau afecţiunile gingivale uşoare, motiv pentru care „ne confruntăm cu o problemă serioasă legată de sănătatea orală a populaţiei".

Atât stilul de viaţă, cât şi factorii genetici pot avea o influenţă majoră asupra sănătăţii orale. O dietă nesănătoasă, consumul excesiv de sucuri acidulate, dulciuri sau alcool, fumatul sau folosirea drogurilor, precum şi o igienă defectuasă conduc la apariţia cariilor dentare de-a lungul timpului. Pe măsură ce afecţiunile dentare sunt lăsate netratate, acestea conduc atât la pierderea dinţilor, dar pot provoca şi alte boli sau infecţii în organism.