Aplicaţia mobilă care te ajută să renunţi la alcool

160

Aplicaţia A-CHESS pentru smartphone i-a ajutat pe pacienţii care s-au luptat cu problema dependenţei de alcool să se ţină departe de viciul lor chiar și după ce au părăsit centrele specializate de recuperare, susţin experţii de la Universitatea din Wisonsin-Madison, într-un studiu publicat în jurnalul JAMA Psychiatry.

Programul pune la dispoziţia utilizatorului tehnici de relaxare sau diverse jocuri pentru a-i distrage atenţia de la potenţialele pofte, scrie Reuters. De asemenea, aplicaţia avertizează user-ul atunci când se află în apropierea unor locuri care îl pot tenta să se reîntoarcă la vechile obiceiuri, dar și un „buton de panică” care îl poate conecta cu persoane ce îi pot oferi sprijin, ca de exemplu alţi utilizatori ai aplicaţiei.

Soft-ul a fost testat în cadrul unui studiu care a curprins 349 de persoane. Dintre acestea, 179 au urmat tratamentul standard aplicat în cazul pacienţilor care părăsesc centrele de recuperare, iar 170 au beneficiat în plus de un smartphone pe care era instalată aplicaţia. Timp de un an de zile, toţi voluntarii au fost rugaţi să ofere periodic informaţii despre comportamentele lor riscante legate de alcool (peste trei sau patru băuturi alcoolice consumate într-un interval de două ore).

Rezultatele au arătat că mai mult de jumătate dintre utilizatorii aplicaţiei A-CHESS au declarat în cadrul tuturor interviurilor de monitorizare (la patru, opt și 12 luni) că nu s-au atins de băutură. Doar 40% dintre cei care nu au folosit soft-ul afirmat același lucru.

Totodată, David H. Gustafson, unul dintre cercetători, a declarat că „butonul de panică a fost folosit mai des decât am anticipat”, citează Live Science. Expertul este de părere că sprijinul primit de la cei care se confruntă cu aceeași problemă poate avea un impact semnificativ asupra pacientului aflat în perioada de recuperare.

„Acest studiu oferă date destul de convingătoare care pot fi ușor implementate și sunt ieftine. Este încă o opţiune pentru persoanele care nu mai urmează tratament și trebuie să le oferim cât mai multe opţiuni”, a declarat Sarah Bowen, profesor asistent la Universitatea din Washington, care nu a fost implicată în cercetare.

De asemenea, Susan Foster, expertă pe probleme de dependenţă la CASA Columbia, care nu a participat la studiu, este de părere că sunt necesare „mai multe cercetări pentru a înţelege pentru cine va funcţiona cel mai bine (aplicaţia) și în ce condiţii”, citează Reuters.