Fetele şi femeile, îngrijorător de vulnerabile la abuzul de alcool

363

Numărul de decese ca urmare a abuzului de alcool este din ce în ce mai mare în fiecare an, potrivit unui raport realizat de Centrele pentru prevenirea şi controlul îmbolnăvirilor din SUA. Aceeaşi problemă o au şi autorităţile scoţiene, care se confruntă cu o dublare a deceselor cauzate de alcoolism, în rândul femeilor.

Numărul de decese ca urmare a abuzului de alcool crește de la an la an, potrivit unui raport realizat de Centrele pentru prevenirea şi controlul îmbolnăvirilor din SUA. Aceeaşi problemă o au şi autorităţile scoţiene, care se confruntă cu o dublare a deceselor cauzate de alcoolism, în rândul femeilor.

Raportul a arătat că una din opt femei din SUA consumă regulat alcool în exces şi, potrivit ABC News, situaţia este şi mai gravă în rândul adolescentelor. Una din cinci liceene consumă alcool în exces.

În SUA, aproximativ 23.000 de femei mor anual ca urmare a abuzului de alcool. În afară de bolile asociate consumului de alcool, fetele şi femeile au şi un risc crescut de a rămâne însărcinate, de a contracta boli cu transmitere sexuală şi de a face cancer la sân.

Problema este gravă nu doar peste ocean, ci şi în Europa, mai exact în Scoţia, potrivit cifrelor oferite de guvern. Situaţia este atât de serioasă încât autorităţile au lansat, marţi, o aplicaţie Android care se numeşte „Oglinda beţivului". Aplicaţia permite încărcarea unei fotografii personale şi, după confimarea cantităţii de alcool consumate, programul realizează o fotografie care arată modificările fizice survenite după 10 ani de abuz de băuturi alcoolice.

Potrivit secretarului pe probleme de sănătate, Alex Neil, „Scoţia are o relaţie nesănătoasă cu alcoolul". Numărul deceselor cauzate de alcool, în rândul femeilor cu vârste curprinse între 30 şi 44 de ani s-a dublat în ultimii 20 de ani, iar numărul de decese cauzate de ciroză hepatică s-au triplat, informează Russia Today.