Studiu: 10% dintre americanii în vârstă consumă băuturi alcoolice în exces

57

Un american din 10 cu vârsta de 65 de ani sau mai mult bea alcool în cantitate mare, acest consum fiind un factor de risc pentru sănătate, potrivit unui studiu publicat recent în Journal of the American Geriatrics Society.

Din șirul numeroaselor studii cu privire la efectele consumului de alcool, prea puţine s-au concentrat pe consumul excesiv la adulţii vârstnici. Totuși, riscurile pe care și le asumă adulţii care abuzează de alcool la vârste înaintate sunt ridicate, atât din cauza schimbărilor fizice survenite odată cu îmbătrânirea (de exemplu, o coordonare motorie mai greoaie și deci posibilitatea unei căzături sub influenţa alcoolului), cât și din cauza problemelor cronice de sănătate care ar putea interfera cu acesta.

Consumul excesiv de alcool, chiar dacă este episodic sau se petrece la intervale mari de timp, poate influenţa negativ afecţiunile medicale ale persoanei, interacţionând cu medicamentele prescrise și complicând gestionarea bolilor”, declară Benhamin Han, coordonatorul studiului.

Cercetătorii au analizat datele provenind de la aproape 11.000 de adulţi americani de peste 65 de ani, care au participat la Sondajul Naţional privind Consumul de Droguri și Sănătatea, efectuat între 2015 și 2017. Potrivit definiţiei Institutului Naţional pentru Abuz de Alcool și Alcoolism (NIAAA), consumul excesiv de alcool reprezintă un tipar de consum care duce la concentraţii de alcool în sânge de 0,08 g/dL, efect ce apare de obicei la ingerarea a 4 unităţi de alcool în cazul femeilor și a 5 unităţi de alcool în cazul bărbaţilor, în aceeași ocazie sau la un interval de câteva ore.

Studiul a arătat că 10,6% dintre adulţii vârstnici au băut prea mult alcool în ultima lună, un procent în creștere, de la 7,7-9% în perioada 2005-2014. Persoanele care exagerau cu alcoolul, fie și episodic, erau preponderent de sex masculin, aveau o prevalenţă mai mare a consumului de tutun și/sau canabis și aveau o prevalenţă mai scăzută a două sau mai multe boli cronice, comparativ cu cei care consumau alcool, dar sub pragul definit ca exces. De asemenea, persoanele care obișnuiau să bea excesiv aveau o educaţie mai scăzută decât cea liceală și o probabilitate crescută de a fi apelat la serviciile de urgenţă medicală pe parcursul ultimului an.

Cele mai frecvente boli cronice de care sufereau vârstnicii care abuzau de alcool au fost hipertensiunea (41,4%), bolile cardiovasculare (23,1%) și diabetul (17,7%).

Asocierea consumului excesiv de alcool cu cel de canabis are un impact semnificativ asupra sănătăţii. Folosirea ambelor poate avea efecte de deteriorare sporite. Acest lucru este foarte important, deoarece consumul de canabis devine tot mai răspândit în rândul adulţilor în vârstă, iar aceștia pot să nu conștientizeze pericolele asocierii canabisului cu alcoolul”, avertizează cercetătorul Joseph Palamar.

Pe de altă parte, Han spune că prevalenţa mai scăzută a bolilor cronice la cei cu un consum excesiv de alcool comparativ cu băutorii moderaţi s-ar putea datora faptului că unii consumatori stopează sau reduc consumul de alcool după ce sunt diagnosticaţi cu boli cauzate de alcool. Cercetătorul subliniază nevoia „educării, monitorizării și intervenţiei pentru a preveni daunele legate de alcool la adulţii în vârstă, care pot să nu conștientizeze riscul ridicat de rănire sau modul în care alcoolul le poate agrava bolile cronice”.

Un studiu din 2018, Global Burden of Diseases, cel mai amplu proiect de acest gen, care a analizat tiparele de consum din 195 de ţări în perioada 1996-2016, a arătat că nu există un nivel al consumului de alcool care să fie sigur pentru sănătate. Emmanuela Gakidou, coordonatoarea studiului, a declarat că politicile de reglementare a alcoolului la nivel global ar trebui să ia în considerare recomandările privind abţinerea de la alcool”.

Nimeni nu este surprins de faptul că fumatul este rău, dar există multă surpriză, chiar și în rândul experţilor, legată de faptul că alcoolul este la fel de rău”, conchide Gakidou.