boli cronice

Cum e să fii în pielea părintelui cu un copil afectat de o boală cronică

„Uneori, ca părinte, vrei doar să fii invizibil. Rudele sunt cu ochii pe tine. Profesorii, la fel. Nu este vorba doar despre problema copilului, ci despre cât de bine se descurcă părintele. Te întrebi mereu: «Ce am făcut pentru a avea un așa copil?»”.

Studiu: 10% dintre americanii în vârstă consumă băuturi alcoolice în exces

Un american din 10 cu vârsta de 65 de ani sau mai mult bea alcool în cantitate mare, acest consum fiind un factor de risc pentru sănătate, potrivit unui studiu publicat recent în Journal of the American Geriatrics Society.

De ce se moare în 2019?

Una dintre cele mai fascinante constatări ale timpului nostru este că un om de rând dintr-o ţară dezvoltată trăiește astăzi mai mult și mult mai confortabil decât a trăit regele Ludovic al XIV-lea. Însă, chiar dacă ne flatează evoluţia, această remarcă a lui Alain de Botton nu surprinde totuși întreaga poveste, omiţând tocmai aspectele ei întunecate.

Terapie prin cântec: un cor pentru pacienţii cu boli pulmonare cronice

Cu trei zile în urmă sala de bal a unui hotel din Budapesta a fost gazda unui concert coral neobișnuit, inovator chiar. Ansamblul „Breathing for the Soul” a cântat public pentru a doua oară, arătând că, uneori, ceea ce ne lipsește pentru a depăși obstacolele grele din viaţa noastră este o ţintă frumoasă în faţă.

Studiu: trăim mai mult, dar suntem mai bolnavi

Europenii trăiesc mai mult decât în trecut, însă aceasta nu înseamnă că o duc mai bine cu sănătatea. Un raport comun publicat recent de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi de Comisia Europeană susţine chiar opusul.

Cercetătorii se pregătesc să spună la revedere bolilor cronice

Un nou studiu realizat de o echipă de cercetători din Australia, la cererea guvernului, s-ar putea să fi găsit cheia pentru tratarea sau prevenirea infecţiilor cronice, cum ar fi HIV, heptatita sau tuberculoza.