Febra denga se întoarce în Grecia, după 85 de ani

199

Un bărbat octogenar a murit de febră denga, a anunţat marţi Centrul de control şi prevenţie a bolilor (Keelpno), marcând reapariţia în Grecia, după 85 de ani, a acestei boli virale transmise de ţânţari.

Febra denga a fost învinsă în Grecia după epidemia din 1920. Mai târziu, aceasta a reapărut în Europa, unde a fost adusă de o specie de ţânţari asiatici (Asiatic Tiger). Această insectă tropicală a colonizat aproximativ 20 de ţări europene în 12 ani, în special în jurul Mării Mediteranene, dar şi o parte din Germania, Belgia şi Olanda. Mai multe cazuri au fost raportate în Croaţia şi Franţa în 2010.

Autorităţile elene au anunţat că vor examina regiunea Agrinion, de unde provenea bărbatul decedat, pentru a vedea dacă e necesară pulverizarea de insecticide în zonă, informează Mediafax.

Keelpno a lansat, de asemenea, în iulie o alertă în privinţa virusului West Nile, transmis tot de ţânţari, după mai multe cazuri de infecţie semnalate în suburbia Atenei.

Febra denga se manifestă ca o stare gripală cu febră ridicată și dureri difuze, fiind diagnosticată abia în a cincea-a opta zi de la manifestarea acestor simptome. Ea poate genera erupţii cutanate și chiar hemoragii cutanate, viscerale și digestive. În formele sale mai grave, boala este mortală. Tratamentul bolii vizează scăderea febrei și a durerilor. Pentru a preveni infecţia, medicii recomandă protejarea faţă de înţepăturile de ţânţari.

Niciun articol afișat