Reprizele scurte, dar intensive de efort fizic aduc mai multe beneficii

270

Cercetătorii de la Universitatea Aberdeen din Marea Britanie susţin printr-un nou studiu, că doar două minute și jumătate de exerciţii fizice intensive, ar putea fi la fel de benefice, dacă nu chiar mai benefice ca 90 de minute de alergat moderat.

Cercetătorii de la Universitatea Aberdeen din Marea Britanie susţin printr-un nou studiu, că doar două minute și jumătate de exerciţii fizice intensive, ar putea fi la fel de benefice, dacă nu chiar mai benefice ca 90 de minute de alergat moderat.

Mai mulţi bărbaţi cu vârste între 18 şi 35 de ani au fost împărţiţi pe două grupe. Unii a fost rugaţi ca timp de 30 de secunde să facă sprinturi de mare intensitate pe o bicicletă de exerciţii, lucru pe care l-au repetat de patru ori, cu câte patru minute de pauză între exerciţii. Bărbaţii din celălalt grup au fost rugaţi să meargă în pas vioi timp de jumătate de oră, conform recomandărilor Guvernului britanic.

A doua zi, toţi subiecţii s-au întors în laborator şi au mâncat un mic-dejun cu multe grăsimi şi un prânz constând în pâine, maioneză şi brânză. Apoi li s-a testat sângele pentru a vedea cât scade nivelul de grăsime în sânge. Rezultatele arată că în timp ce exerciţiile moderate ca intensitate, precum 30 de minute de mers grăbit reduc cantitatea de grăsimi în sânge cu 11%, cele 2 minute și jumătate de exerciţii intensive au redus cantitatea cu 33%, o scădere echivalentă cu 90 de minute de mers grăbit. Asta înseamnă și o protecţie mai bună împotriva bolilor cardiovasculare.

Cercetătorii consideră că rezultatele sunt extrem de importante, din moment ce timpul este considerat principalul obstacol în a face sport, relatează Telegraph.