„Gaz miraculos” reduce problemele neuronale ale nou-născuţilor

82

Asfixia perinatală, adică lipsa oxigenului la naştere, este o afecţiune care se întâlneşte în medie la un bebeluş dintr-o mie, în ţările dezvoltate. Aceasta poate cauza distrugeri neurologice permanente, dar medicii se gândesc să folosească un gaz care să reducă aceste incidenţa acestor probleme la nou-născuţi.

Xenonul, căci despre el este vorba, este deja folosit ca un anestezic. Dar doctorii cred că ar putea fi de folos şi în cazul asfixiei perinatale. De aceea Consiliul de Cercetare Medicală din Marea Britanie a hotărât să finanţeze un studiu clinic prinvind efectele acestui gaz pe nou-născuţii cu probleme.

Bebeluşii care suferă de asfixie perinatală pot rămâne cu sechele grave, cum ar fi leziuni hipoxic-ischemice cardiace, renale, digestive, sau neurologice. Acest sindrom reprezintă cea mai importantă cauză de morbiditate şi mortalitate perinatală la nou-născutul la termen şi prematur.

Există o mulţime de factori care pot provoca acest sindrom, de la o serie de boli materne, precum diabet, hipertensiune arterială, boli cardiace, boli pulmonare, infecţii, anemie, epilepsie, droguri administrate mamei, până la factori utero-placentari şi fetali.

Până acum, doctorii foloseau o tehnică pentru a răci temperatura corpului bebeluşilor cu câteva grade. Acest fapt a dus la un un risc scăzut de leziuni neurologice în jumătate dintre cazuri. Experţii cred că prin adăugarea gazului la acest proces, rata de succes s-ar putea dubla. Celulele din creier sunt extrem de sensibile la privarea de oxigen şi încep să moară repede. Se crede că inhalarea gazului ar opri acest proces în anumite zone din creier, penetrând celulele şi aducându-le „la viaţă", scrie Catholic.org.