Injecţiile cu botox i-au permis unui băieţel de 3 ani să meargă pentru prima oară

68

Curajosul Aiden Farell, un băieţel de doar trei ani, a reușit să facă primii pași după ce i-au fost făcute injecţii în picioare cu substanţa preferată a lumii cosmeticelor.

Băieţelul s-a născut cu paralizie cerebrală (tulburare cronică a mișcării din cauza leziunii sistemului nervos central), motiv pentru care nu putea să își ţină picioarele drepte fără să aibă dureri teribile.

Părinţii au găsit singuri soluţia botoxului, după ce au căutat tot internetul pentru un tratament. Aiden a fost pus pe o listă de așteptare timp de 18 luni, până să primească 12 injecţii cu botox. Deși doctorii i-au avertizat pe părinţi că șansa de reușită a acestui tratament neconvenţional este de doar 50%, efectul le-a schimbat complet viaţa. Pentru prima dată, Aiden a putut să stea în șezut cu picioarele relaxate, a putut să își desfacă picioarele, să meargă cu cadrul și chiar să facă câţiva pași singur, scrie Daily Mail.

Tratamentul cu toxina botulinică a devenit o alternativă la intervenţia chirurgicală, care nu este indicată la copiii mai mici de șase ani. Agentul relaxează contracţia musculară, blocând impulsurile nervoase. Asta înseamă că bolnavii de paralizie cerebrală își recapătă, într-o oarecare măsură, controlul asupra mobilităţii, care este cu mult îmbunătăţită. Efectul injecţiilor durează între patru și șase luni.

În România, tratamentul cu toxina botulinică este suportat de Ministerul Sănătăţii, în limita bugetului disponibil, în spitalele de copii din ţară unde există acest tip de tratament.