M. Britanie: Statinele ar putea fi administrate în masă chiar și pacienţilor sănătoși

29

Mii de infarcturi și de atacuri cerebrale ar putea fi prevenite dacă statinele, medicamentele de scădere a colesterolului ar fi prescrise de medici la o scară mai mare, sugerează o cercetare publicată în jurnalul de specialitate The Lancet.

Studiul efectuat pe 175.000 de pacienţi susţine că până și pacienţii cu un risc scăzut boli generate de colesterolul crescut ar putea beneficia de pe urma medicaţiei, punctează BBC.

Autorii studiului, cercetători la Oxford, spun că Serviciul Naţional de Sănătate al Marii Britanii (NHS) ar trebui să ia în calcul administrarea de statine și pacienţilor sănătoși. În prezent, serviciul de monitorizare a medicamentelor din cadrul NHS analizează propunerea.

Administrarea de statine nu este ferită complet de riscuri. De exemplu, în cazul pacienţilor cu probleme renale, statinele pot da efecte secundare neplăcute.

Dilema privind statinele nu este numai una de ordin medical, ci și una de ordin etic. Specialiștii dezbat în prezent nu doar dacă metoda funcţionează în mod real pentru diminuarea riscului de atac de cord sau atac cerebral, ci și dacă practica administrării acestui medicament pentru persoanele snătoase ar putea fi una acceptată social.