Depresia, asociată cu alimentaţia bogată în grăsimi și obezitatea

163

Existenţa unei legături între obezitate și depresie a făcut obiectul studiului cercetătorilor știinţifici deja de ceva timp. Însă aceștia nu au reușit să descopere modul în care cele două boli se influenţează una pe cealaltă. Până acum.

Un studiu condus de un consorţiu centralizat de Universitatea din Glasgow, din care fac parte și cercetători de la Gladstone Institutes, a reușit să demonstreze că fenotipurile depresive pot fi dezvoltate ca urmare a obezităţii și că aceasta, la rândul ei, este potenţată de consumul ridicat de grăsimi saturate, în alimentaţia obișnuită.

Oamenii de ştiinţă au descoperit de asemenea că prin diminuarea intensităţii procesului de eliberare a unei enzime specifice, numite fosfodiesterază, pot fi reduse simptomele depresiei asociate obezităţii.

Descoperirea, care a fost demonstrată pe cobai, se bazează pe observarea faptului că acizii grași saturaţi trec de bariera sânge-creier, acumulându-se și afectând semnalele cerebrale cu rol în depresie. Cobaii care au fost hrăniţi constant cu alimente având un conţinut de până la 60% grăsime saturată și nesaturată au prezentat un influx semnificativ de acizi grași în regiunea hipotalamusului, o zonă cerebrală recunoscută ca având un rol în depresie. Cercetătorii au observat că acizii grași au afectat direct căile neurotransmiţătorilor implicaţi în depresie.

Legătura dintre obezitate și depresie are reputaţia de a fi foarte complicată: medicaţia antidepresivă are un efect redus în cazul pacienţilor cu obezitate, ceea ce îngreunează deseori ameliorarea în ansamblu a stării de sănătate a pacienţilor.

Autorii studiului speră ca aceste concluzii să poată duce la conceperea unor medicamente antidepresive mai adecvate persoanelor supraponderale sau obeze, notează Press Association. Consumăm adesea alimente grase pentru a ne simţi mai bine, deoarece au un gust foarte bun, însă, pe termen lung, acest lucru ar putea afecta starea de spirit a unei persoane într-un mod negativ, a precizat George Baillie, autor principal al studiului.

În toamna anului trecut, un alt studiu privind legătura dintre obezitate și depresie descoperea că există o variaţie genetică ce predispune unele persoane la un index mai mare al greutăţii corporale. Este un cerc vicios. „Oamenii care sunt supraponderali tind să se deprime”, spunea profesorul Tim Frayling, unul dintre coautorii acelui studiu, concluzia lui fiind că atât componenta psihologică, cât și componenta fiziologică joacă un rol la fel de important în relaţia aceasta complexă dintre obezitate și depresie.