Școli americane îi „spionează” pe elevii obezi

Un grup de elevi supraponderali de la școala Bay Shore, din Long Island (SUA), vor purta, din această primăvară, dispozitive electronice de monitorizare care le vor permite oficialilor şcolii să le urmărească activitatea fizică.

Lipsa somnului suficient îngrașă

Cu cât dormi mai puţin, cu atât mai multă foame simţi în ziua următoare. Chiar dacă încercăm să ignorăm consecinţele irosirii orelor de somn, cercetările sugerează că, pe de o parte, pierdem din calitatea vieţii, iar, pe de altă parte, câștigăm kilograme nedorite.

Studiu: Somnul insuficient contribuie la apariţia obezităţii

Somnul insuficient în timpul nopţii, la sugari şi la copii de vârstă preşcolară, poate fi un important factor de risc pentru apariţia obezităţii în anii de mai târziu, conform unui raport publicat în Archives of Pediatrics α Adolescent Medicine. Obezitatea s-a dublat în rândul copiilor cu vârste între 2 şi 5...

Obezitatea, „încurajată” de criticile din copilărie

Indiferent dacă sunt menite să încurajeze o schimbare pozitivă, ori sunt doar afirmaţii batjocoritoare, criticarea fetiţelor de numai 10 ani pentru greutatea lor corporală poate avea efecte devastatoare asupra sănătăţii lor mai târziu în viaţă, au observat experţii de la Universitatea din California, Los Angeles și Santa Barbara.

Motivul pentru care obezitatea poate produce cancer

Tulburările nivelului glucozei din sânge și a insulinei ar putea fi responsabile de producerea tipurilor de cancer asociate cu obezitatea, susţin cercetătorii americani.

Persoanele obeze au mai multe probleme de ordin sexual, deşi au mai puţine relaţii sexuale

Femeile obeze se cofruntă de patru ori mai des cu sarcini neplanificate decât femeile cu greutate normală, deşi au mai puţine raporturi sexuale. Bărbaţii obezi sunt mai predispuşi să contacteze o boală sexuală deşi au mai puţine partenere.