Oamenii se roagă tot mai mult pentru sănătate

109

Rugăciunea pentru sănătate a crescut dramatic în rândul adulţilor americani. Între anii 1999 și 2007 aceasta a crescut cu 36%, conform unui studiu publicat de American Psychological Association.

În ediţia din mai a revistei Psychology of Religion and Spirituality sunt prezentate datele cercetării realizate de National Health Interview Surveys, care a implicat peste 50.000 de adulţi. „Imediat după evenimentele de le 11 septembrie 2001, SUA au cunoscut o creștere a participării la biserică, în biserici diferite, însă tendinţa nu s-a menţinut. Totuși oamenii au continuat anumite practici spirituale, cum ar fi rugăciunea", explică Dr. Amy Wachholtz, de la University of Massachusetts Medical School.

Practica rugăciunii a cunoscut o creștere dramatică în special în dreptul oamenilor cu o sănătate șubredă sau a celor ce și-au revenit în urma unei boli. Cel mai mult se roagă persoanele care suferă de acele boli al căror impact asupra vieţii e vizibil sau cei ce trec prin schimbări dramatice și bruște ale stării de sănătate.

În anul 2002 aproximativ 43% dintre americani se rugau pentru sănătate, iar în 2007 se ajunsese la 49%. Între femei și bărbaţi cel mai mult se roagă femeile (56%/40%), între negri și caucazieni cel mai mult se roagă negrii (67%/45%). În același timp cei cu venituri mai mari au o dispoziţie de rugăciune cu 15% mai puţin decât cei cu venituri mai mici, iar cei ce fac exerciţii fizice cu 25% mai puţin decât cei ce nu fac sport. „Am văzut o varietate de oameni care apelează la rugăciune, și între oamenii cu venituri mari și acces la serviciile de sănătate", spune Wachholtz. „Oamenii nu pun semnul egal între asigurarea de sănătate și rugăciune."