Paradoxul perfecţiunii: toţi avem defecte genetice

116

Toţi ştim că nimeni nu este perfect, dar acum cercetătorii au reuşit să documenteze afirmaţia şi să o demonstreze ştiinţific.

Astfel, o echipă de cercetători de la Universitatea Cambridge a analizat ADN-ul a sute de voluntari din Statele Unite, Japonia, China şi Nigeria, în cadrul unui proiect numit „1.000 de genomuri", ale cărui concluzii au apărut în American Journal of Human Genetics.

Cercetătorii au descoperit că nu doar oamenii bolnavi suferă de defecte şi mutaţii genetice, ci cei mai mulţi oameni sănătoşi. Cele mai multe defecte genetice sunt inofensive, dar încă nu se cunoaşte în ce proporţie se găsesc acestea în organismul uman.

În prezent, analiza lor a identificat, în medie, 400 de defecte genetice, între care două asociate unor boli de care persoanele nu sufereau, cel puţin la momentul efectuării studiului, relatează NPR. Nimeni nu este perfect, au conchis cercetătorii, dar subiectul rămâne deschis pentru analiză.