Pericolele la care te expui dacă iei aspirină zilnic, deși ești sănătos

494

Persoanele sănătoase care iau zilnic o doză de aspirină pentru a reduce riscul dezvoltării afecţiunilor cardiovasculare sau a cancerului s-ar putea expune astfel unor pericole mult mai mari, precum riscul apariţiei unor hemoragii la nivelul creierului și stomacului, avertizează un studiu britanic publicat în jurnalul de specialitate Health Technology Assessment.

În urma unei metaanalize a 27 de studii, experţii de la Institutul Naţional britanic pentru Cercetare în Sănătate notează că „beneficiile folosirii aspirinei ca modalitate primară de prevenire a bolilor cardiovasculare sunt relativ mici". Aceștia recomandă ca utilizarea pe termen lung a aspirinei ca modalitate de prevenire a cancerului și a bolilor de inimă să se facă în baza unor dovezi aduse de cercetări viitoare.

Cu toate că un studiu publicat în The Lancet arăta că aspirina ar putea contribui la prevenirea anumitor forme de cancer, efectele medicamentului asupra oragnismului ar putea fi extrem de periculoase. De asemenea, unul dintre efectele aspirinei asupra corpului este acela de subţiere a sângelui, notează BBC. Drept urmare, este redus riscul de apariţie a unui cheag de sânge care ar putea provoca un atac cerebral sau un infarct. Cu toate acestea, este redusă și abilitatea sângelui de a se închega, lucru care poate provoca dezechilibre în corp.

Coordonatorul studiului recent, profesorul Aileen Clarke, a declarat pentru BBC că „ar fi drăguţ să spunem că persoanele peste 50 de ani ar trebui să consume zilnic o aspirină și astfel să aibă șanse mult mai mici de a face cancer, dar cercetările nu au fost efectuate încă și ar trebui să fim precauţi".

Amy Thompson, asistentă medicală în domeniul cardiologiei la British Heart Foundation este de părere că aspirina consumată de persoanele sănătoase ar putea pune în pericol sănătatea acestora. Ea punctează că pentru pacienţii cu probleme cardiovasculare medicamentul este benefic, însă în cazul celorlalţi, riscurile consumului de aspirină ar putea surclasa beneficiile.