La apariţia pe piaţă a ţigărilor electronice, acestea au fost promovate ca o alternativă sănătoasă la tutun. Un studiu demontează această idee, arătând că și e-ţigările pot provoca apariţia cancerului.
Ţigările electronice conţin o serie de substanţe cu potenţial cancerigen, la fel ca și ţigările cu tutun, iar cei care „vapează” prezintă un risc crescut de apariţie a cancerului, la fel ca fumătorii de ţigări tradiţionale, susţine un studiu efectuat la Universitatea din California, San Francisco, SUA, și publicat săptămâna aceasta în revista Pediatrics.
Cercetătorii au analizat mostre de urină de la 104 adolescenţi, dintre care 67 au folosit numai ţigări electronice, 17 au folosit ţigări electronice și ţigări tradiţionale, iar 20 nu au fumat și nici nu au inhalat vapori de la ţigările electronice. În urma analizelor, cercetătorii au constatat că în mostrele de la tinerii care au fumat și ţigări clasice, și ţigări electronice erau prezenţi de trei ori mai mulţi compuși toxici decât în mostrele provenind de la tineri care au utilizat doar ţigarete electronice. Însă mostrele de la fumătorii de e-ţigări prezentau, la rândul lor, de trei ori mai mulţi compuși toxici decât mostrele de la nefumători.
„Vaporii produși de e-ţigări nu sunt vapori de apă, inofensivi. De fapt, aceștia conţin aceleași substante chimice toxice găsite și în fumul de la ţigările tradiţionale”, a declarat Mark Rubinstein, coordonatorul studiului și profesor de pediatrie la UCSF. Potrivit lui Rubinstein, toxicitatea ţigaretelor electronice de tip non-nicotină este cauzată de prezenţa propilenglicolului și a glicerinei utilizate pentru conservarea aromelor.
„A fost stabilită prezenţa substanţelor nocive în vaporii de e-ţigaretă; putem spune acum că aceste substanţe chimice se găsesc în corpul adolescenţilor care utilizează aceste produse. (…) Trei din cele cinci substanţe organice volatile s-au găsit în concentraţie la fel de ridicată la utilizatorii care folosesc numai ţigări electronice non-nicotine și la cei care utilizează tigări cu nicotină”, a declarat dr. Kevin Delucchi, un coautor al studiului. „Acest lucru este deosebit de important, deoarece mulţi adolescenţi încep utilizarea ţigărilor electronice gândind că sunt mai sigure și nu prezintă risc pentru sănătate”, a adăugat dr. Neal L. Benowitz, coautor al studiului.
O ţigară aprinsă eliberează un cocktail periculos de peste 5.000 de substanţe chimice, printre care nicotină, gudron şi monoxid de carbon, arsenic, cianură, butan, formaldehidă (substanţă folosită în laborator pentru a conserva ţesuturi moarte), plumb, naftalină, poloniu (element radioactiv), conform Centrului de Cercetare privind Cancerul din Anglia.
Nicotina inhalată este descompusă și, în mare parte, este transformată într-o substanţă numită cotinină, care este în final excretată în urină. Aproximativ 10% se metabolizează ca nitrozamine şi derivaţi ai lor. Iar aceste substanţe chimice pot determina apariţia tumorilor la nivelul diverselor organe, au adăugat cercetătorii.
Și fumul de la ţigările electronice este carcinogen, iar fumătorii de ţigări electronice prezintă un risc mai mare în comparaţie cu nefumătorii de a dezvolta cancer de plămâni şi de vezică, dar și de boli de inimă”, conform datelor publicate în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences.
Expunerea cronică la nicotina din ţigările electronice poate duce la rezistenţa la insulină și la diabetul zaharat de tip 2, deși acest risc poate fi compensat de efectul de suprimare a poftei de mâncare al nicotinei. Nicotina inhalată mărește frecvenţa cardiacă și tensiunea arterială și poate duce la modificări ale creierului care cresc riscul de dependenţă de alte medicamente, în special la tineri.
Nicotina poate, de asemenea, să diminueze dezvoltarea prefrontală a creierului la adolescenţi, ceea ce duce la tulburarea deficitului de atenţie și la un control scăzut al impulsurilor. Aceste potenţiale efecte negative ale nicotinei sunt deosebit de îngrijorătoare din perspectiva ratelor crescânde de utilizare a ţigărilor electronice în rândul adolescenţilor din SUA. De asemenea, adolescenţii pot fi atrași de e-ţigări cu aromă de fructe, dar utilizatorii acestui tip de ţigări au avut niveluri mai ridicate de acrilonitril, o substanţă carcinogenă care poate provoca leziuni permanente la nivel pulmonar, potrivit studiului.
Producătorii de ţigări electronice au pretins că sunt o alternativă sigură la tutun, dar studiile privind efectele utilizării ţigaretelor electronice fuseseră, până acum, neconcludente. Și, deși introducerea pe piaţă a e-ţigărilor i-a ajutat pe unii adulţi dependenţi de nicotină să nu mai utilizeze produsele din tutun, aceasta a făcut și ca numărul adolescenţilor fumători să crească. În prezent, în Statele Unite, conform datelor organizaţiei Office of Adolescent Health, procentul elevilor care au folosit o ţigară electronică în ultimele 30 de zile a crescut de la 1,5%, în 2010, la 13%, în 2017.