Riscul de infarct, dublu în cazul menopauzei premature

40

Femeile care intră la menopauză mai devreme prezintă un risc dublu de a se îmbolnăvi de afecţiuni coronariene şi de a face atac vascular cerebral.

Un studiu recent, realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea Johns Hopkins, ce va fi publicat în ediţia din octombrie a revistei Menopause, trage un semnal de alarmă cu privire la riscurile asociate cu menopauza prematură, fie determinată chirurgical, fie cauzată de un stil de viaţă nepotrivit.

Astfel, medicii trebuie să fie foarte precauţi înainte de a decide în favoarea unor operaţii de eliminare a organelor reproducătorare feminine (ovare şi/sau uter), în special în cazul femeilor cu vârsta mai mică de 46 de ani, întrucât aceste intervenţii duc la menopauză prematură.

Totodată, femeile trebuie să evite să intre prea devreme la menopauză, având un stil de viaţă sănătos şi eliminând factorii de risc cu privire la incidenţa prematură a menopauzei. Fumătoarele, de exemplu, intră la menopauză cu doi ani mai devreme decât femeile nefumătoare, aşadar renunţarea la fumat este un pas important.

Studiul a fost realizat pe un eşantion repezentativ de 2.509 femei, cu vârste cuprinse între 45 şi 84 de ani, între anii 2000 şi 2002. Dintre toate femeile care au participat la studiu, 28% au declarat că intraseră la menopauză înainte de împlinirea vârstei de 46 de ani.

Menopauza este procesul care marchează sfârşitul perioadei reproductive în viaţa unei femei. Aceasta se manifestă prin întreruperea fiziologică a ciclurilor menstruale, din cauza încetării secreţiei hormonale a ovarelor (estrogeni şi progesteron).