Roșiile protejează împotriva atacului cerebral

51

Cercetătorii finlandezi au descoperit că antioxidanţii din roșii au proprietatea de a reduce riscul unui atac cerebral.

De fapt nu este vorba în exclusivitate de roșii, ci de toate alimentele care au culoarea roșie, precum ardei roșii, pepene sau papaya. Substanţa activă, care protejează împotriva atacului cerebral este și cea care dă culoarea roșiatică alimentelor, licopenul. Doar că pentru majoritatea persoanelor, roșiile și produsele din roșii sunt cea mai mare sursă de licopen din dietă.

Cercetătorii au descoperit că din cei mai mult de 1.031 de bărbaţi cu vârste între 46 și 65 de ani, pe care i-au urmărit, cei care aveau un nivel relativ mare din acest antioxidant în sânge, au fost mai puţin expuși riscului de a suferi un atac cerebral în următorii 12 ani.

Cu toate astea, criticii spun că studiul, publicat în revista Neurology, nu demonstrează că roșiile sau ketchupul pot reduce acest risc. „Studiile de genul acesta sunt interesante, dar au limitări semnificative," a declarat dr. Larry B. Goldstein, pofesor la Duke University Medical Center. Ar putea fi alţi factori la acești bărbaţi, nemăsuraţi în studiu, care ar putea explica riscul scăzut de atac cerebral, crede Goldstein, conform Reuters.

Cercetătorii finlandezi au luat în calcul și factorii majori responsabili pentru un atac cerebral, precum fumatul, hipertensiunea și diabetului. Chiar și așa, grupul de bărbaţi cu un nivel mare de licopen avea cu 55% mai puţine riscuri de a suferi un atac cerebral.