Dr. Sally Claire Davies, şeful Colegiului Medicilor din Marea Britanie, a emis o avertizare cu privire la rezistenţa la antibiotice care poate conduce la un „scenariu apocaliptic".
Antibioticele şi alte medicamente anti-microbiene au fost disponibile în ultimii 70 de ani, au salvat viaţa a milioane de persoane şi au redus impactul a numerouse boli infecţioase. Însă utilizarea lor nepotrivită a condus la o problemă de proporţii globale, a declarat Davies pentru BBC.
„Antibioticele îşi pierd eficienţa într-un ritm alarmant şi ireversibil", a declarat Davies în faţa comitetului de ştiinţă şi tehnologie din cadrul Camerei Comunelor. Ea a dat exemplu gonoreei, care mai poate fi vindecată doar cu ajutorul unui singur antibiotic.
De asemenea, Sally Davies a sugerat legiuitorilor să includă rezistenţa la antibiotice în registrul naţional al riscurilor, ce va fi publicat în martie.














