Secretul succesului: o pastilă minune?

106

„După ce am luat pastila, lumea a devenit mai luminoasă. A fost exact ca în scena aceea din Vrăjitorul din Oz, în care imaginea alb-negru devine color".

Așa descrie David Asprey, un programator american chestionat de ABC News, efectul pastilei pe care o ia cu regularitate de trei ani. Pastila, numită Provigil, este recomandată persoanelor care suferă de tulburări de somn (precum narcolepsia sau apneea în somn) sau care lucrează în schimbul trei.

Însă David nu suferă de niciunul dintre aceste simptome. În schimb, el dorește să doarmă mai puţin și, astfel, să realizeze mai multe lucruri, promisiuni pe care medicamentul le îndeplinește. Asemenea lui David, mulţi americani folosesc pastila nu în tratarea tulburărilor de somn, ci pentru a nu se mai simţi obosiţi. Așa explică autorităţile consumul care a crescut cu 74% în ultimii patru ani.

În ciuda efectelor miraculoase și a popularităţii crescânde de care se bucură pastila, cercetătorii afirmă că nu s-a făcut niciun studiu pentru a analiza efectele negative în cazul consumului de către persoane care nu suferă de tulburările pentru care medicamentul este prescris. În plus, specialiștii susţin că este posibil ca, administrat empiric, pentru perioade îndelungate, să apară efecte secundare grave. Printre efectele adverse sesizate până în prezent se numără insomnia, erupţii cutanate, agravarea bolilor cardiace, a diabetului şi a tensiunii arteriale.

Medicii avertizează și că pastila nu este un substituent pentru somn și că privarea de somn poate avea consecinţe grave. Acest lucru nu pare să îl sperie pe David Asprey care afirmă că ar continua să ia pastila chiar dacă ar ști că i-ar scurta durata de viaţă.