Sedentarismul curmă vieţile a câte 3 milioane de oameni anual

140

Nu mai puţin de 3 milioane de oameni îşi pierd anual viaţa din cauza lipsei cronice de mişcare, spune o estimare a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Aceeaşi sursă avertizează că sedentarismul ocupă locul al patrulea într-un top al factorilor de risc de deces la nivel mondial.

În 2002, se estima că sedentarismul era responsabil de 1,9 milioane de decese la nivel global. La ora actuală, sedentarismul reprezintă o medie anuală de aproximativ 3,2 milioane de decese. Ceea ce reprezintă o creştere cu peste 68% a numărului deceselor.

Potrivit unui studiu, realizat la nivel global, publicat anul trecut în jurnalul The Lancet, aproximativ 40% din populaţia ţării noastre este sedentară. În topul ţărilor cu populaţii sedentare, pe primele locuri se plasau: Malta (71,9), Serbia (68,3%), Marea Britanie (63,3%), Japonia (60,2%), Italia (54,7%), Norvegia (44,2%) şi România (38,7%). Printre ţările cu populaţie activă se număra Grecia (15,6%), Croaţia (23,6%), Ungaria (26%) şi Bulgaria (26,8%). Conform acestui studiu, bărbaţii din România sunt mai activi fizic decât femeile. Studiul a fot efectuat în 119 ţări şi a avut ca reper cel puţin o jumătate de oră de exerciţii fizice executate de cinci ori pe săptămână sau 20 de minute de exerciţii efectuate în ritm alert, trei zile pe săptămână.