Dimensiunile unei obsesii încă misterioase: frumuseţea

66

Frumosul este una dintre cele trei valori ireductibile (alături de Adevăr și Bine), despre care filosofii au scris fluvii, lăsându-i totuși pe succesorii lor ca și nepregătiţi în faţa impactului lui. În ultimii ani, abordarea știinţifică a frumosului a dorit să descompună matematic ceea ce omenirea numește „estetic". Nancy Etcoff face o sinteză a concluziilor acestui demers în cartea Survival of the Prettiest (Supravieţuirea celor mai drăguţi), însă sfârșește adâncind misterul.

Se spune că, fiind întrebată care este cel mai mare regret al vieţii ei, Eleonor Roosevelt ar fi declarat că și-ar fi dorit să fie mai drăguţă, scrie Etcoff în cartea ai. Afirmaţia este destul de șocantă venind din patrea unei femei care era cunoscută pentru promovarea unor idealuri care se manifestă puternic împotriva oprimării: „Când adopţi standardele și valorile altcuiva … îţi predai integritatea. Devii, în măsura predării tale, mai puţin uman.”

Totuși, același regret transpare și din cuvintele puse de Lev Tolstoi în romanul Copilaria. Adolescenţa. Tinereţe: „eram deseori victima unor momente de disperare. Îmi imaginam că nu există fericire pe pământ pentru un om cu așa un nas mare, cu așa buze groase și așa ochi mici și șterși ca ai mei … Nimic nu are un impact atât de puternic asupra dezvoltării unui om așa cum are aspectul lui, și nu e așa de mult problema cu aspectul lui real, cât cu convingerea lui că este ori atractiv ori neatractiv.”Frumuseţea este unul din domeniile vieţii în care investim mai mult decât suntem conștienţi. Etcoff scrie, de pildă, că „în Brazilia, există mai multe distribuitoare Avon decât soldaţi în armată. În Statele Unite se alocă mai mulţi bani frumuseţii decât educaţiei sau serviciilor sociale. Tone de machiaj – 1.484 de batoane de ruj și 2.055 de recipiente de produse pentru îngrijirea pielii – sunt vândute la fiecare minut. În timpul foametei, boșimanii din Kalahari foloseau încă grăsime animală ca să își hidrateze pielea, iar revoltele franceze din 1715 au izbucnit fiindcă obiceiul aristocraţilor de a folosi făină pentru înfrumuseţarea părului a condus la o diminuare a cantităţii de hrană.”

Vanitatea se confundă adesea cu o odă adusă acelei frumuseţi despre care Etcoff spune că ar „conduce acea lume care se găsește în afara arealului delimitat de idei. (…) Nimeni nu s-a oprit din a o privi, nimeni nu s-a oprit din a savura vederea ei. A-ţi întoarce privirea de la ceva frumos este la fel de ușor ca a-ţi înăbuși dorinţa fizică sau de a răspunde cu indiferenţă la plânsul unui bebeluș.”

Tocmai de aceea, cercetătorii au încercat să decanteze lucrurile, făcând o expediţie pentru descifrarea materială, matematică sau tangibilă a frumuseţii. Însă această expediţie i-a condus doar să observe că deși definiţiile frumuseţii diferă de-a lungul culturilor, răspunsul oamenilor la frumos are ceva ce transcende culturile. Și că există anumite calităţi „universale”, care sunt considerate frumoase în toate culturile. Frumosul rămâne misterios și nehotărât la intersecţia filosofiei cu știinţa, până când noi exploratori vor dori să îi măsoare coordonatele.

CITEȘTE ȘI:

Șansa la frumuseţe, hazard sau biologie?