Franţa, tot mai aproape de legalizarea eutanasiei

97

Președintele Francois Hollande și-a reafirmat obiectivul de a legaliza eutanasia, după ce o majoritate a Comitetului Naţional de Etică din Franţa l-a sfătuit să nu permită medicilor să îi ajute pe bolnavii terminali în a-și lua viaţa.

Președintele Francois Hollande și-a reafirmat obiectivul de a legaliza eutanasia, după ce o majoritate a Comitetului Naţional de Etică din Franţa l-a sfătuit să nu permită medicilor să îi ajute pe bolnavii terminali în a-și lua viaţa.

Hollande a declarat că Franţa va organiza o dezbatere naţională pe această temă în următoarele luni și guvernul său va depune un proiect de lege în Parlament până la sfârșitul anului. Președintele Franţei preconizează să se poată trece dincolo de actuala lege care interzice medicilor să se implice în sinuciderea asistată, relatează Reuters.

Una dintre promisiunile electorale ale președintelui francez a fost aceea de a legaliza „asistenţa medicală pentru a termina viaţa în demnitate". Legea actuală, în funcţiune din 2005, autorizează deja doctorii să administreze calmante până la un nivel la care, ca un efect secundar, viaţa pacientului se scurtează. Intenţia lui Hollande este că noua lege „va completa și îmbunătăţi legea (curentă), care a făcut deja un pas în direcţia demnităţii umane".

Sondajele franceze de opinie publică arată un sprijin larg pentru eutanasia legalizată în cazurile de boli terminale. Comitetul de etică a declarat că o majoritate dintre cei 17 membri consideră că legalizarea sinuciderii asistate ar putea fi „periculoasă pentru societate". Opt membri consideră, în schimb, că sinuciderea asistată ar trebui să fie legalizată. Motivaţia unei asemenea opţiuni este dată de respectul faţă de alegerea individuală a pacienţilor bolnavi care solicită acest lucru.

Belgia, Luxemburg, Olanda și Elveţia permit deja eutanasia voluntară în anumite forme și condiţii. Raportul comitetului consideră că în aceste ţări legea care legaliza eutanasia doar pentru pacienţii în faza terminală s-a extins și pentru grupurile vulnerabile din societate. În Elveţia, semnalează raportul, o cincime dintre pacienţii ce au optat pentru eutanasie între 1990 și 2000 „nu a suferit de vreo boală mortală".

Patru state din Statele Unite, Washington, Oregon, Montana și Vermont, permit, de asemenea, sinuciderea asistată.