Sportul „combate” atrofia cerebrală

249

Persoanele de 70 de ani care fac sport ar putea să își încetinească procesul de atrofie a creierului, reușind să amâne astfel o eventuală instalare a demenţei, spun experţi de la Universitatea Edinburgh, BBC.

Oamenii de știinţă au efectuat, pe parcursul a trei ani, scanări cerebrale pentru 638 de persoane. Ce au descoperit ei a fost că cei care au fost cei mai activi fizic au înregistrat cele mai mici reduceri ale volumului cerebral.

Exerciţiile fizice efectuate de aceștia nu trebuiau să fie neapărat intense – chiar și o plimbare, de mai multe ori pe săptămână, era suficientă pentru efectul tonic, susţin cercetătorii în jurnalul Neurology.

În schimb, activităţile de solicitare intelectuală – cuvintele încrucișate, citirea unei cărţi sau socializarea cu prietenii și familia nu au avut un impact notabil asupra dimensiunilor creierului, au observat cercetătorii.

„Studiul acesta arată că nu este niciodată prea târziu pentru a profita de avantajele sportului, așa că, fie că este vorba de o plimbare mai rapidă la magazine, de grădinărit sau de un maraton pentru amatori, e de o importanţă crucială, pentru aceia dintre noi care pot, să fim activi pe măsură ce înaintăm în vârstă”, a declarat profesorul James Goodwin, directorul organizaţiei de cercetare Age UK.