Românii, campioni la automedicaţia cu antibiotice

67

Mai mult de 4,5 milioane de români și-au tratat răceala cu antibiotice în ultimul an, o treime dintre aceștia neavând recomandarea medicului, potrivit unui studiu realizat de Societatea Română de Rinologie şi Societatea Naţională de Medicina Familiei.

Studiul „Cum se tratează românii de răceală şi gripă” a arătat că, în primă fază, jumătate dintre români apelează la tratamentele tradiţionale (ceai cu miere și lămâie, gargară cu sare etc.) pentru a-și trata răceala. Atunci când acestea nu au efectul scontat, foarte mulţi se orientează către artileria grea a antibioticelor, o treime dintre aceștia declarând că s-au documentat pe internet cu privire la antibioticele folosite sau au cerut sfaturi de la apropiaţi.

„Dezvoltarea alarmantă a rezistenţei bacteriene ne supune pe oricare dintre noi riscurilor de a contracta infecţii grave, care să nu mai poată fi tratate. Greșelile aparţin pacientului, care face automedicaţie cu antibiotic la primul semn de raceală; medicilor, care prescriu cu ușurinţă antiinfecţioase pentru simple viroze sau dureri în gât și, uneori, uşurinţei cu care se pot procura aceste medicamente din farmacii. Roşul în gât, secreţiile nazale și nasul înfundat nu au nevoie de tratament antibiotic”, explică profesorul Codruţ Sarafoleanu, din partea Societăţii Române de Rinologie.

La rândul său, medicul Dina Mergeani explică, din partea Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, că abuzul de antibiotice derivă atât din convingerea românilor că acesta este un soi de panaceu, cât și din speranţa unei vindecări rapide, care să-i scutească de o vizită la medicul de familie.

În 2016, România s-a clasat pe al doilea loc în Europa la consumul de antibiotice, iar în 2017 a ocupat locul 5 printre statele din Uniunea Europeană, în condiţiile în care aproximativ 25.000 de persoane mor anual în Europa din cauza infecţiilor produse de bacteriile rezistente la antibiotice.

„Consumul ridicat de antibiotice a transformat România într-una din ţările europene cu cele mai mari rate de rezistenţă a bacteriilor la tratament. (…) România este statul din UE cu cel mai mare procent de folosire a antibioticelor fără prescripţie medicală”, avertiza un raport din 2017 al Observatorului Român de Sănătate.

Potrivit unui studiu publicat în jurnalul Academiei americane de Știinţe, între 2000 și 2015 consumul mondial de antibiotice a crescut cu 65%, cele mai mari creșteri fiind înregistrate în ţările cu venituri mici și medii. Studiul a arătat că România se poziţiona pe locul 6 într-un lot de 76 de ţări în care s-a studiat rata consumului de antibiotice, fiind devansată de Turcia, Tunisia, Spania, Grecia și Algeria.

Potrivit OMS, rezistenţa la antibiotice reprezintă una dintre ameninţările grave pentru sănătate la nivel global.