Un simplu test cu oţet a redus rata de cancer cervical în India

74

Rata cancerului de col uterin a fost redusă cu aproape o treime în India, datorită unui simplu test cu oţet.

Cancerul cervical este cauzat de anomaliile celulare apărute la nivelul colului uterin. Cea mai eficientă metodă de a preveni cancerul de col uterin este efectuarea regulată a testului Papanicolau, un test destul de scump și inaccesibil pentru miile de femei care locuiesc în mahalalele din India. Din această cauză, acest tip de cancer a ajuns primul „ucigător" de femei în India, scrie AP.

Un studiu realizat printre 150.000 de femei din cele mai sărace cartiere ale Indiei a arătat că un test ieftin și rapid are capacitatea de a salva mii de vieţi în fiecare an, în ţările lumii a treia, depistând cancerul în primele faze ale evoluţiei, care pot fi tratat cu șanse mari de reușită.

Testul poate fi realizat de către oricine care a făcut un training ce durează 2 săptămâni, fără să fie nevoie de laboratoare complicate. Suprafaţa colului uterin se raclează cu un instrument îmbibat în oţet diluat, care face ca celulele anormale să își schimbe culoarea pentru scurt timp. Studiul a arătat că acest test are capacitatea de a preveni 22.000 de decese în India și 72.600 la nivel mondial, pe an.