Fie că e vorba de partenerul de viaţă, de copiii tăi, de prietenii apropiaţi sau chiar de colegii de muncă, tu poţi deveni sursa lor de inspiraţie și elementul motivator pentru ca aceștia să se ambiţioneze tot mai tare pentru a reuși să își atingă obiectivele. Află cum!

„Pentru a-l motiva pe celălalt, trebuie să apelezi la propriile lui valori”, precizează dr. Steven Reiss, profesor emerit la Universitatea de Stat Ohio și autorul cărţii Cine sunt eu: Cele 16 dorinţe care ne motivează acţiunile și ne determină personalităţile (Who Am I: The 16 Basic Desires That Motivate Our Actions and Determine Our Personalities), în articolul său pentru Huffington Post. Altfel, riști să îi „îndoctrinezi” pe ceilalţi cu propriile tale valori, pe care le consideri mai bune nu numai pentru tine, cât și în general, pentru toată lumea. Pentru a-i înţelege pe ceilalţi, dr. Reiss nu insistă asupra unor detalii pe care mulţi psihologi încearcă să le afle, precum întâmplări din copilărie sau sentimentele pe care le poartă părinţilor. În schimb, el încearcă să afle care sunt obiectivele pacienţilor și ce își doresc ei cu adevărat să realizeze. De aceea, pentru a reuși să îi motivezi pe cei din jur este important să fii atent la acele lucruri care au o însemnătate mare pentru ei, punctează expertul.

Acest lucru implică, de asemenea, să fii un bun ascultător și să ai răbdare pentru a-l înţelege pe celălalt, puncteză Life Optimizer. Procedând astfel, îi vei oferi sentimentul că ceea ce face este important și că el poate face diferenţa. Uneori este important să ascultăm mai mult și să vorbim mai puţin. Ai grijă să eviţi câteva greșeli pe care, conștient sau inconștient, s-ar putea să le faci atunci când ceilalţi îţi vorbesc.

Insuflă curaj celorlalţi, dar păstrează o doză de realism. Chiar dacă ţi se pare dificil să o faci, uneori este nevoie și de puţină critică constructivă, notează Elite Day. Fii sincer cu celălalt și exprimă-ţi părerea într-un mod cât mai amabil și cu blândeţe când încerci să îi explici de ce crezi că proiectul la care a muncit până atunci necesită îmbunătăţiri. Uneori aceste remarci pot salva timp preţios investit într-o muncă inutilă ce nu va aduce rezultatele dorite. Poţi oferi, de asemenea, soluţii, expunându-ţi propria opinie legată de îmbunătăţiri.

Recompensează succesul! Atunci când la mijloc este un „premiu”, multe persoane sunt mult mai motivate să acţioneze pentru a îndeplini obiectivele fixate, punctează Julie Therese Ewald, antreprenor și consilier în afaceri, într-un articol pentru Life Coach Hub. De exemplu, îţi poţi motiva partenerul de viaţă cu o ieșire romantică în oraș, după ce își îndeplinește unul dintre obiectivele propuse, ori face acţiunile stabilite într-o anumită zi pentru atingerea acestora. Odată făcută însă, este important să te ţii de promisiunea făcută.

Chiar și laudele funcţionează în motivarea și inspirarea celorlalţi. Cuvintele pozitive spuse la îndeplinirea unui obiectiv sau pentru pașii importanţi spre atingerea acestuia au puterea de a-l face pe celălalt să se simtă bucuros de realizările sale și chiar mai motivat de aceste încurajări.