Etichetă: abandon
Cazul Viorel Pașca. Atmosfera morală a abandonului
Mulţi dintre noi nu auziserăm de Viorel Pașca înainte ca numele lui să ajungă, într-o singură dimineaţă, pe toate canalele media naţionale. Nu citiserăm reportajele mai vechi despre el și nu știam nimic despre ceea ce s-ar fi petrecut în casele sale. Totuși, privind imaginile descinderii DIICOT de la Dumbrava am avut certitudinea că ceva...
Esenţiale azi, 21 iunie
România: în 2017, peste 800 de copii au fost părăsiţi în maternităţi și spitale
„Magazia” de copii, locul în care chinezii își pot abandona legal micuţii
Autorităţile din China au înfiinţat un spaţiu unde părinţii care nu-şi pot creşte copiii îi pot lăsa pe cei mici în grija statului. Iniţial, au crezut că a fost o idee bună care va reduce numărul copiilor abandonaţi sau ucişi, mai ales din rândul celor cu dizabilităţi care impun chetuieli, efort, şi rezistenţă psihică. Se...
Mesaj blasfemător de Paşte pe BBC
Postul britanic de televiziune BBC va difuza un mesaj de Paşte care va asemăna tratamentul la care sunt supuşi homosexualii în societatea actuală cu crucificarea şi moartea lui Iisus Christos.
Ţara cu cei mai mulţi analfabeţi din E. Europei
Statisticile arată că nu mai puţin de 40% dintre români citesc prost sau nu ştiu să citească.
Mame minore în România – copiii care fac copii
România este pe primul loc în Europa la nivelul numărului de avorturi, mame minore şi copii abandonaţi, scrie revista Unica, versiunea online. Statisticile arată că în România se efectuează anual peste 150.000 de avorturi la cerere.
Haiti, ţara orfanilor cu părinţi în viaţă
Cutremurul care a lovit Haiti la începutul acestui an a lăsat fără adăpost 1,3 milioane de oameni, în timp ce mai multe familii au ajuns în imposibilitatea de a avea grijă de propriii copii. Persoanele care locuiesc în corturi sau adăposturi improvizate decid să îşi abandoneze copiii, sperând că aceştia vor...













