Consecinţa paradoxală a unei vieţi „accelerate"

176

Mai mult, mai repede ... mai bine? Fenomenul accelerării ritmului de viaţă a devenit o constantă a traiului urban. Însă consecinţele acestui fenomen nu sunt nici pe departe cele la care ne-am aştepta.

În eseul „Beschleunigung und Entfremdung” („Accelerarea şi alienarea”), sociologul german Hartmut Rosa, de la Universitatea din Jena, explică de ce în loc să ne ajute să atingem mai multe obiective, această cursă zilnică a productivităţii sub presiunea timpului ne lasă avizi după experienţe noi şi, culmea, în pană de timp.

Rosa spune că accelerarea ritmului de viaţă a decurs natural din accelerarea mecanică (aşa cum numeşte el revoluţia industrială din secolul XIX, care a crescut exponenţial capacitatea de producţie, la nivel mondial). În opinia sociologului, ecoul acestei revoluţii se resimte azi la nivel digital, oamenii fiind bombardaţi de informaţia care le parvine prin intermediul internetului, dar şi cadenţaţi de ritmul pe care îl indică instantaneitatea comunicării online.

Timpul pare să fie problema numărul unu a societăţii moderne, deşi tehnologia modernă a fost creată tocmai pentru a economisi timp. Însă, spune Rosa, nevoia noastră de „a realiza cât mai multe opţiuni posibile din paleta infinită de posibilităţi pe care ni le expune viaţa” ne lasă secătuiţi de resurse. A trăi viaţa la maxim a devenit un obiectiv esenţial azi, însă este un obiectiv care ne lasă dorind mereu şi mereu noi experienţe: „indiferent cât de rapid ai devenit, proporţia experienţelor pe care le-ai avut va scădea în raport cu a celor pe care le-ai ratat.” Din acest motiv, avertizează Rosa, tot mai mulţi oameni suferă de depresie şi epuizare.

Sociologul nu se opune însă prin această opinie capitalismului, ci accelerării ca meta-fenomen care produce schimbări în sistemul de valori şi în relaţiile oamenilor.

Rosa identifică două cuplete de consecinţe distructive care derivă din această accelerare: conflictul şi conservarea, împreună cu insomnia şi anxietatea.

Despre conflicte şi conservatorism spune că acestea sunt o urmare directă a faptului că oamenii nu mai sunt capabili să înţeleagă lumea în toată complexitatea ei. Conservatorismul ar fi pentru oameni un refugiu, iar conflictul reacţia la întâlnirea diversităţii.

În privinţa anxietăţii, Rosa remarcă faptul că societăţile vestice sunt mai predispuse să sufere sub presiunea acesteia, chiar şi decât societăţile aflate sub conduceri totalitariste (cum ar fi Coreea de Nord), deşi se opreşte înainte să dovedească această afirmaţie. Punctul culminant al eseului său este afirmaţia că accelerarea este cea mai nouă formă de totalitarism. Cu alte cuvinte, că am creat o societate cu un ritm pe care nu îl putem susţine.