Aspiraţii de carieră mai mici pentru fetiţele care se joacă cu Barbie

303

Populara păpușă Barbie nu influenţează doar modul în care fetiţele își percep înfăţișarea, ci ar putea altera ambiţiile acestora privind viitoarea carieră, au observat experţii de la Universităţile de Stat Oregon și California, Santa Cruz.

„Joaca cu păpușile Barbie are un efect asupra ideilor pe care și le fac fetele privind locul lor în lume. Creează o limită cu privire la ceea ce e posibil în viitorul lor. Deși nu este un efect masiv, acesta este unul măsurabil și semnificativ din punct de vedere statistic”, a declarat coautoarea studiului, prof. asociat Aurora M. Sherman.

În cadrul exerimentului, 37 de fetiţe cu vârste între patru și șapte ani au fost lăsate să se joace preţ de câteva minute cu o jucărie. Experţii le-au oferit fie o păpușă Barbie îmbrăcată la modă, cu o rochie și pantofi cu toc, fie o păpușă Barbie „doctor”, care purta un halat de medic și stetoscop, fie o păpușă care transmite mai puţină sexualitate, denumită Mrs. Potato Head.

Apoi cercetătorii le-au rugat pe fetiţe să se uite la 10 imagini care înfăţișau diverse locuri de muncă – dintre care jumătate erau specifice femeilor, iar cealaltă jumătate bărbaţilor. Ele trebuiau să decidă dacă ar putea să lucreze în respectivul domeniu sugerat prin poză și, de asemenea, dacă jobul ar putea fi efectuat și de băieţi. În vreme ce fetiţele care s-au jucat cu Mrs. Potato Head au susţinut că ar putea profesa în aproape la fel de multe domenii ca și băieţii, cele care s-au jucat cu oricare din păpușile Barbie au văzut mai puţine oportunităţi de carieră pentru ele, în raport cu băieţii. De asemenea, experţii nu au observat diferenţe în acest sens între fetiţele care s-au jucat cu o Barbie îmbrăcată pentru petrecere și cele care s-au jucat cu păpușa doctor.

Fenomenul ar putea fi explicat de sexualitatea și proporţiile nerealiste ale păpușilor Barbie, care se transformă într-un „model de limitare”. „O teorie psihologică indica faptul că o femeie adultă căreia i se oferă indicii de sexualizare (prin rochii sau fotografii) se va descurca mai prost în rezolvarea sarcinilor academice. Alături de celălalt coautor al lucrării (Eileen L. Zurbriggen) speculăm că Barbie ar putea funcţiona ca un indiciu asemănător pentru fetiţe, dar este nevoie de mai multă cercetare pentru a testa complet această speculaţie”, a declarat Sherman pentru Live Science.

De asemenea, experta sublinia existenţa „posibilităţii ca unele fete să fie mai vulnerabile la mesajele adverse transmise de păpușile la modă, precum Barbie”. Aceasta îi sfătuiește pe părinţi să le ofere copiilor o varietate mai largă de jucării. De asemenea, ea subliniază importanţa ruperii stereotipurilor în joaca cu copiii și ajutarea acestora în alegerea modelelor potrivite.

„Studiul oferă dovezi importante cu privire la faptul că tipurile de jucării la care sunt expuse fetele influenţează cu adevărat oportunităţile de carieră pe care acestea le percep drept accesibile lor și este în special convingător pentru că design-ul experimental a izolat efectele jucăriilor precum Barbie de multitudinea de imagini culturale similare”, a declarat Elizabeth Sweet, cercetător în sociologie la Universitatea din California, Davis, pentru Live Science.

Foto: stockvault.net