De cele mai multe ori, părinţii au anumite aşteptări de la copiii lor care sunt peste posibilităţile acestora, iar acest lucru poate afecta dezvoltarea personală a celor mici.

Este normal ca orice părinte să aibă anumite aşteptări de la copilul său, însă este bine ca acesta să analizeze dacă ele pot fi îndeplinite de copil. Atunci când părintele are aşteptări nerealiste de la copil, dezvoltarea personală a acestuia poate fi grav afectată, poate apărea un conflict şi chiar abuzul emoţional, potrivit salvaticopiii.ro. În timp ce aşteptările realiste, sănătoase pot clădi sau încuraja succesul copiilor, cele nerealiste îi pot duce către descurajare, anxietate sau eşec. Aceasta nu înseamnă că părinţii nu trebuie să aibă aşteptări prea mari de la copiii lor, de teama de a nu le cere prea mult, pentru că atunci ei nu vor reuşi să-şi descopere întregul potenţial.

De unde provin aşteptările nerealiste?

De cele mai multe ori, tendinţa de a avea aşteptări nerealiste provine din tiparul propriei copilării. Mulţi părinţi aşteaptă ca neîmplinirile lor să fie compensate de realizările copiilor. Aceste aşteptări se bazează mai mult pe experienţele părinţilor decât pe nevoile copiilor, neluând în calcul faptul că aceştia au un alt potenţial şi alte puncte forte decât ei.

Iată câteva dintre aşteptările nerealiste ale unui părinte pentru copii, potrivit Huffington Post:

Să fie binedispuşi tot timpul. Unii părinţi consideră că, atunci când vin acasă, după o zi de lucru, copiii nu au voie să fie supăraţi sau posomorâţi, pentru că, din punctul lor de vedere, nu au motive. Însă acest lucru se întâmplă, pentru că şi copiii au zile proaste.

Să aibe rezultate extraordinare la învăţătură. Este firesc ca părinţii să-şi dorească un copil premiant sau printre primii din clasă, însă realitatea demonstrează că nu se întâmplă mereu acest lucru. Părinţii trebuie să înţeleagă faptul că nu toţi copiii sunt la fel, nu au aceleaşi capacităţi intelectuale sau aceleaşi înclinaţii şi, mai ales, că nu sunt perfecţi.

Să nu facă ceea ce văd. Copiii învaţă mai mult decât şi-ar putea cineva imagina din comportamentul părinţilor şi nu din vorbele lor. Un psiholog renumit spunea că educăm mai mult prin ceea ce suntem decât prin ceea ce spunem. Părinţii care ţipă unul la altul atunci când apare un conflict, care se jignesc sau care se critică nu pot pretinde de la copiii lor să se comporte diferit decât ceea ce au văzut la ei.

Să ierte întotdeauna. Părinţii nu-şi pot permite să se poarte oricum cu cei mici sau să nu le ofere suficientă atenţie şi afecţiune, deoarece au şi aceştia o limită. Nu pot comite greşeli şi nedreptăţi faţă de ei, aşteptând ca aceştia să ierte şi să uite, pentru că nu se poate abuza de răbdarea lor. Părinţii trebuie să îndrepte acel comportament şi chiar să-şi ceară iertare faţă de copii; acesta ar fi un un exemplu şi o lecţie de viaţă valoroasă.

Pentru ca aşteptările să aibă rezultate pozitive, părinţii trebuie să observe potenţialul şi capacităţile copiilor şi să le adapteze în funcţie de acestea şi de vârsta lor. Astfel, copiii îşi vor dezvolta o imagine sănătoasă despre propria persoană, încredere în ei înşişi, optimism şi o strânsă legătură cu părinţii.