Neglijarea copiilor, o nouă formă de abuz

2195

Copilul mic este neglijat, lăsat flămând, nesupravegheat, cu risc de accident. Copilul preșcolar este bătut. Copilul școlar mic este bătut și umilit, în familie și în public. În 90% dintre cazuri, abuzul apare în familie, în vreme ce cazuri severe de abuz emoţional, sexual sau de exploatare prin muncă apar la școală sau în mediul instituţional. Acestea sunt principalele concluzii ale celei mai recente cercetări efectuate de Organizaţia Salvaţi Copiii România.

Marea majoritate a abuzurilor comise asupra copiilor se petrec în familie, acolo unde abuzul este „invizibil”, adică nereclamat și dificil de identificat de instituţiile de protecţie a copilului, spun reprezentanţii Salvaţi Copiii, în cel mai recent raport al lor. Cele mai răspândite forme de abuz, spun specialiștii intervievaţi de Salvaţi Copiii, sunt neglijarea, abuzul emoţional și abuzul fizic. „În majoritatea cazurilor vorbim de un abuz fizic ușor (pălmuire, tras de urechi, tras de perciuni), care apare majoritar în familie, fiind generat de «o cultură a violenţei, a educaţiei prin violenţă»”, notează Salvaţi Copiii.

Abuzul pe grupe de vârstă

0-3 ani

În cazul copiilor cu vârsta sub trei ani, neglijarea, voluntară sau involuntară, este identificată ca fiind principala formă de violenţă asupra copilului.

În această categorie de vârstă sunt raportate de asemenea accidente, urmare a lipsei de supraveghere parentală, precum și agravări ale stării de sănătate a copiilor, urmare a refuzului tratamentului medical din considerente religioase. Profesioniștii din domeniul medical subscriu fenomenului de neglijare și refuzul vaccinării copiilor.

3-6 ani

În cadrul acestei categorii de vârstă sunt menţionate cazuri de abuz sexual împotriva copiilor și de abuz fizic grav.

6-11 ani

După vârsta de 6 ani, când majoritatea copiilor intră în colectivitate, apare o diversificare atât a mediilor potenţial abuzive, dar și a tipurilor de abuz.

Abuzul fizic ușor și abuzul emoţional sunt tolerate social chiar și în contexte sociale/spaţii publice, fără a fi reclamate. Mai mult decât atât, dacă aceste forme de abuz sunt manifestate în mediul familial, toleranţa socială crește și mai mult: „cum nu-mi place mie să se bage cineva în familia mea, așa nu mă bag nici eu”.

Un risc deosebit de ridicat este dat de lipsa pregătirii în domeniul combaterii fenomenului a profesioniștilor, care, în virtutea meseriei lor de medici de familie, pediatri, medici școlari sau cadre didactice, au cele mai mari șanse să interacţioneze cu potenţiale victime ale violenţei.

„În ceea ce privește consilierii școlari, aceștia, deși au accesat informaţii de specialitate pe tema recunoaşterii și identificării unui copil cu suspiciune de abuz/ neglijare, se confruntă cu dificultăţi în identificarea situaţiilor de violenţă, mai ales a celor din afara mediului școlar”, arată specialiștii din cadrul ONG-ului internaţional. Cel mai mare obstacol al consilierilor este numărul prea mare de elevi de care sunt responsabili (aproximativ un consilier la 800 de copii). Apoi, pentru a discuta individual cu copilul, este nevoie de acordul părintelui. Un obstacol în plus vine din faptul că nici atunci când colegii știu de abuzul la care este supus un elev, aceștia nu apelează la ajutorul consilierului, mai ales în cazul abuzului fizic ușor sau a celui emoţional.

„Pe lângă faptul că acestui copil i s-a întâmplat ceva rău, că îi este frică, el rămâne singur pe parcursul acestui proces în care adulţii responsabili trebuie să intervină și să îl pună la adăpost”, explică Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvaţi Copiii România. „Traumei iniţiale, i se adaugă acum trauma de a nu fi ajutat, de a nu fi salvat de cei mari, cei care ar trebui să îl protejeze”, spune specialista, arătând că, din vina inconsistenţei sistemului de protecţie, copilul este vulnerabilizat o dată în plus prin lipsa de intervenţie.

Alina Kartman
Cu peste 9 ani de experiență în presa online din România, Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST.