De ce copiii titanilor tehnologiei au acces limitat la device-uri

2034

Printre cei care au stabilit un program, limitând cantitatea de tehnologie pe care copiii lor o pot consuma, sunt cofondatorul Apple Steve Jobs, cofondatorul Microsoft Bill Gates, miliardarul Mark Cuban și cofondatorul Reddit Alexis Ohanian.

Și, deși nu are copii, CEO-ul Apple, Tim Cook, el are idei similare. Practic, marii dezvoltatori ai tehnologiei digitale, cei care au direcţionat felul în care oamenii se raportează și utilizează tehnologia, au avut grijă să limiteze timpul pe care copiii lor îl pot petrece în faţa ecranelor.

„Timpul petrecut la masă constituia o ocazie folosită de Steve Jobs pentru discuţii interesante cu copiii săi pe diverse teme, printre care literatura și istoria. Niciodată nu se afla pe masă vreun telefon sau alt gadget, iar copiii nu erau dependenţi de device-uri”, a declarat în 2014, pentru New York Times, Walter Isaacson, autorul cărţii Steve Jobs.

Bill Gates a explicat că limitează timpul pe care copilul său cel mai mic îl poate petrece în faţa dispozitivelor mobile seara înainte de culcare și că a interzis telefoanele mobile până când copiii săi au ajuns la adolescenţă. Bill și Melinda Gates au trei copii, cu vârste între 15 și 22 de ani. „Nu avem telefoane mobile la masă, iar copiii au avut telefoane mobile începând cu vârsta de 14 ani, a declarat Gates.

Cum distrug telefoanele mobile sănătatea copiilor

Deși Asociaţia Americană de Pediatrie recomandă stabilirea de limite, utilizarea dispozitivelor tech de către copii este în creștere. De exemplu, Common Sense Media a constatat că timpul alocat utilizării dispozitivelor media de către copiii cu vârste între 0 și 8 ani a crescut de la o medie de 5 minute în 2011 la 48 de minute în 2017.

De asemenea, studiile au arătat că prea mult timp alocat tehnologiei poate împiedica bunăstarea copilului. Un raport din 2014, publicat în Computers in Human Behavior, prezintă concluziile cercetătorilor care au studiat adolescenţii care au petrecut cinci zile într-o tabără în natură, fără acces la device-uri. Ei au constatat o mai bună capacitate a copiilor de a se concentra, de a reacţiona și de a comunica.

Timpul petrecut în faţa ecranului duce la insomnie, la calitatea slabă a somnului, dar și la apariţia simptomelor depresive la adolescenţi, potrivit celui mai recent studiu publicat în revista Sleep. Cercetătorii au analizat 3.134 de adolescenţi și au observat reacţii ale creierului la patru activităţi pe device-uri, și anume la folosirea reţelelor de socializare, la navigarea pe internet, la vizionarea filmelor și utilizarea jocurilor. Cercetătorii au constatat că jocurile au avut un rol determinant în apariţia simptomelor depresive. Acești copii pot ajunge să sufere de anumite probleme mintale, precum tulburări bipolare, deficit de atenţie, anxietate, depresie şi agresivitate fizică şi verbală.

Și grupa de vârstă 13-16 ani este afectată negativ de utilizarea telefonului mobil pe timp de noapte. Astfel, utilizarea telefonului mobil în timpul nopţii duce treptat la un declin al sănătăţii mintale, incluzând aici stările depresive şi scăderea stimei de sine, au constatat cercetătorii de la Universitatea Murdoch, din Perth.

Părinţii plantează seminţele depresiei în copiii lor atunci când le dau în mână o tabletă sau un telefon mobil, a explicat psihiatrul Gabriel Diaconu. „Când mă uit la copii în parc şi văd că sunt în stare de plictiseală am o reacţie cvasiviscerală de alarmă, pentru că sămânţa bolnavă a depresiei e plictisul, este inabilitatea de a-ţi structura timplul”, a afirmat Diaconu.

În schimb, părinţii ar trebui să fie un exemplu pentru cei mici, întrucât atunci când copilul vede că părinţii folosesc în mod excesiv telefonul există posibilitatea să replice comportamentul acestora.