Rolul copiilor în polemica americană cu privire la căsătoriile gay

96

În dezbaterea cu privire la căsătoriile între persoane de același sex ce s-a desfășurat recent la Curtea Supremă a SUA au fost expuse diferite argumente cu privire la definiţia căsătoriei. Dar, cum ar fi mers lucrurile dacă judecătorii ar fi ascultat și pledoariile unor copii? se întreabă The Cristian Post.

Argumentul suprem al celor care apără căsătoria între persoane de același sex este că acestea nu pot fi considerate egale cu celelalte familii decât dacă căsătoria este redefinită pentru a-i include și pe ei. Numeroși adulţi au avut ocazia să-și expună motivele pentru care susţin o parte sau alta dintre poziţii. Însă, ce ar fi, se întreabă reporterii de la The Cristian Post, dacă copii ar fi întrebaţi cu privire la motivele pentru care susţin sau sunt împotriva unei legiferări a căsătoriilor homosexuale?

„Deși am numai 11 ani, știu că oricine merită să aibă o mamă și un tată", a spus Grace Evans din Minesotta. „De vreme ce orice copil are nevoie de o mamă și un tată pentru a se naște, nu cred că noi putem să schimbăm această nevoie“, a argumentat mai departe Grace. „Cred că Dumnezeu a planificat lucrurile în acest mod. Știu că unii nu sunt de acord, dar vreau să vă pun această întrebare: De care părinte nu am nevoie, de mama sau de tata?"

Grace nu este singurul copil care și-a exprimat dezaprobarea pentru tendinţele actuale din societatea americană. În cursul acestei săptămâni au fost prezenţi la marșul de susţinere a familiei tradiţionale organizat la Washington nu doar adulţi. Conform site-ului organizaţiei National Organization for Marriage, la marș au participat peste 10.000 de americani, mulţi dintre aceștia fiind copii. Una dintre fetele active la acest eveniment, întrebată de ce susţine căsătoria în varianta ei tradiţională, a justificat cu faptul că adulţii sunt egoiști: „Căsătoria este o unire centrată pe copil, și nu una centrată pe adulţi."

Numeroase studii au fost desfășurate de ambele tabere, argumentând pentru sau împotriva unei asemenea căsătorii. Recent, The American Academy of Pediatrics a finalizat un asemenea studiu care ia apărarea părinţilor de același sex. „Dacă un copil are alături de el două persoane iubitoare care au ales să creeze împreună o legătură permanentă, este în interesul copiilor ca instituţiile să legifereze dreptul lor de a face acest lucru", a afirmat Dr. Ellen Perrin, pediatru în cadrul organizaţiei.

În replică, National Organization for Marriage și-a exprimat dezprobarea pentru implicarea acestei instituţii în favoarea căsătoriilor între persoane de același sex, într-un comunicat publicat pe site-ul organizaţiei. „Noi suntem dezamăgiţi că American Academy of Pediatrics (AAP) s-a implicat transparent în politica de aprobare a căsătoriei homosexuale, într-o încercare de a influenţa Curtea Supremă a SUA. Ei le-au făcut un deserviciu grav copiilor  din America prin aprobarea unei politici care privează în mod intenţionat copiii, fie de mamă, fie de tată. Poziţia lor pare a transmite faptul că contribuţiile unice, atât ale mamelor, cât și ale taţilor, nu contează", susţine comunicatul organizaţiei.