Să nu uităm de violenţă!

236

Există ţări în lumea asta în care oamenii trăiesc în niște condiţii de viaţă atât de înalte și într-un mediu atât de civilizat, încât ar putea să uite că în multe alte locuri lumea e încă o junglă. Este și cazul Elveţiei, unde Amnesty International a demarat o campanie atât de surprinzătoare, încât cu greu va fi uitată.

Campania creată de agenţia de publicitate Walker, cu sediul în Zurich, constă în crearea a 200 de postere, care arată scene reale de abuz al drepturilor omului și care sunt făcute să se potrivească meticulos cu locurile publice unde au fost amplasate.

Folosind fotografii extrem de puternice și un amplasament inteligent, campania este făcută pentru a arăta oamenilor o mostră a atrocităţilor care se întâmplă în prezent în lume, chiar dacă nu se întâmplă chiar în faţa lor, pe stradă sau în staţia de metrou. Posterele au fost create folosind imagini surprinse de reporteri care se aflau la faţa locului și au putut să înregistreze abuzul. Apoi imaginile fost suprapuse cu ce se observă în mediul înconjurător, în locul unde au fost amplasate. Efectul este uimitor, și nu în cel mai bun sens. Scena este atât de reală încât trebuie să te uiţi de două ori ca să te asiguri că nu este de fapt ce pare a fi. După care poţi să răsufli ușurat și să îţi continui drumul.

Știm unde trăim?

Campania este fără îndoială șocantă, așa cum s-a dorit. Întrebarea este dacă avem nevoie de un asemenea șoc. Suntem chiar atât de ignoranţi, încât să avem nevoie de astfel de „alarme”? Sau cumva, pe nesimţite, majoritatea a ajuns să trăiască într-un paradis, în timp ce din ce în ce mai puţini dintre noi cad victime violenţei?

Rezultatele studiilor făcute în ultimii ani înclină balanţa către a doua variantă, susţinând că trăim poate cele mai liniștite și non-violente timpuri, de la începutul lumii. Cel mai virulent apologet al acestei teorii este Steven Pinker, profesor de psihologie la Harvard și autor al cărţii The Better Angels of our Nature. Pinker face în cartea sa o analiză complexă, folosind date empirice, ideologii politice, raţionamente știinţifice și o apreciere entuziastă a efectelor Iluminismului, pentru a susţine declinul violenţei și al tendinţei către violenţă. Astăzi suntem mai educaţi, mai diplomaţi, pornim mai puţine războaie și încheiem mai multe conflicte pe căi non-violente, ceea ce a scăzut dramatic uciderile, violurile și numărul războaielor în comparaţie cu mai multe secole anterioare, luate împreună.

Noi cu cine votăm?

Pinker este susţinut în concluzia sa de către majoritatea rapoartelor și studiilor care s-au făcut în ultimii ani, luând în calcul chiar și criza din Siria. Chiar și criticii săi, majoritatea antropologi, care îl acuză că datele folosite conţin erori care exagerează mortalitatea în societăţile umane primare și o subestimează pe cea din secolul XX, nu îi impută concluzia finală, că trendul non-violent este unul ascendent.

Trebuie însă să luăm în calcul două aspecte. Din punct de vedere empiric, răspunsul la întrebarea „este violenţa în scădere?” poate fi clar falsificat. Nu avem informaţii suficiente despre războaiele și violenţele din istoria îndepărtată pentru a pune punct controverselor pe care le avem azi despre acele perioade. Și nici despre conflictele actuale nu există decât date concrete, cum ar fi de exemplu despre războiul civil sirian, de unde toate informaţiile ne parvin la a doua și a treia mână, fiindcă nimeni nu are acces în regiune.

Al doilea aspect de către trebuie să ţinem cont este că aceste studii nu pot prin concluziile lor să ofere o siguranţă pentru viitor. Întrebat în 2011 dacă „ar trebui să ne îngrijorăm de posibilitatea ca violenţa văzută în ultimul secol să reînvie”, chiar și Pinker a dat un răspuns mai mult decât precaut: „Cred că ar trebui să ne îngrijorăm. Nu cred că obligatoriu vom vedea o repetare la aceeași scară, însă violenţa care s-a văzut în trecut a avut drept cauze o serie de elemente din natura noastră omenească. Nu am scăpat de ele și este posibil să reapară, un motiv în plus pentru care ar trebui să consolidăm instituţiile desemnate pentru a preveni așa ceva, cum ar fi dreptul la exprimare, domnia legii și drepturile civile.”

Foto: captura YouTube

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.