campanie

Trei oameni cu o poveste tristă au fraierit 14.000 de oameni

O poveste impresionantă despre doi soţi care au reușit să strângă 400.000 de dolari pentru o persoană fără adăpost ce și-a dat ultimii 20 de dolari pentru a-i ajuta într-o situaţie-limită s-a dovedit a fi o poveste care avertizează cu privire la campaniile frauduloase online de strângere de fonduri.

Fetele din Paradis – o campanie viscerală împotriva prostituţiei

Un site de escorte a produs cea mai macabră surpriză vizitoatorilor lui, reușind totodată să devină o extraordinară campanie de conștientizare cu privire la violenţa care inundă acest domeniu, dedicat aparent exclusiv plăcerii.

Campania Ice Bucket Challenge chiar a funcţionat

Mai ţineţi minte când toate starurile, și mulţi alţii pe lângă, își aruncau găleţi cu apă cu gheaţă în cap? Mai întâi lumea a fost amuzată și videoclipurile au devenit virale. Apoi lumea a început să se plictisească, și prin urmare, să strâmbe din nas în faţa a ceea ce parcă începusă să devină mai degrabă o campanie de publicitate pentru unele persoane. Cu toate acestea, la doi ani de la eveniment se anunţă rezultate importante.

„Săptămâna Pro-Viaţă” promovează soluţii pentru criza unei sarcini nedorite

Televiziunea creștină Alfa-Omega TV a demarat, ieri, ediţia 2016 a „Săptămânii Pro-viaţă”, o campanie socială menită să conștientizeze publicul din România cu privire la răspândirea fenomenului avorturilor în ţara noastră, dar și cu privire la alternativele pe care le au femeile atunci când iau în considerare posibilitatea unui avort.

Ce ar vrea președintele Carson pentru America?

Acum câţiva ani, neurochirurgul renumit la nivel mondial, Ben Carson, avea un plan. Trebuia să se pensioneze și să își petreacă restul vieţii în Florida, învăţând să cânte la orgă, în sânul familiei. Acum Carson face turul Statelor Unite pentru a strânge sprijin pentru campania sa electorală. Ce s-a întâmplat între timp și de ce ar vrea Ben Carson să fie președinte?

Să nu uităm de violenţă!

Există ţări în lumea asta în care oamenii trăiesc în niște condiţii de viaţă atât de înalte și într-un mediu atât de civilizat, încât ar putea să uite că în multe alte locuri lumea e încă o junglă. Este și cazul Elveţiei, unde Amnesty International a demarat o campanie atât de surprinzătoare, încât cu greu va fi uitată.

Un copil singur între 1,3 miliarde de străini (video)

Ce ai face dacă azi copilul tău ar pleca de la școală, dar nu ar mai ajunge acasă? Dacă ai suna la poliţie și ţi s-ar spune că procedurile cer să mai treacă încă 24 de ore până să fie demarată o investigaţie, când ţie îţi trec prin minte tot felul de orori care i se pot întâmpla celui mic într-o zi întreagă, ce ai face? Pentru cei mai mulţi dintre noi, acest scenariu rămâne fictiv. Însă el este o realitate tragică nu pentru 100 sau 1.000, ci pentru zeci de mii de părinţi din China.

Viral: Cea mai tulburătoare campanie antifumat

Doi copii le amintesc adulţilor, într-un mod inedit, cât de nociv este fumatul, în cadrul unei campanii realizate de Agenţia de Publicitate Ogilvy și derulată în Bangkok, Thailanda.

Cea mai impresionantă campanie de marketing de Crăciun

Compania aeriană low-cost din Canada, WestJet, a realizat o campanie de marketing care i-a impresionat până la lacrimi pe călători. Ea constă în tehnologie de ultimă generaţie, camere ascunse, sesiune de cumpărături realizate sub cronometru și multă distracţie de sezon, dăruire și lacrimi de bucurie.

ADRA România celebrează „bărbaţii adevăraţi”

De mai mulţi ani, ADRA România ne-a obișnuit cu o atitudine proactivă împotriva violenţei domestice, prin campanii destinate să convingă femeile abuzate să ia atitudine și să apeleze la autorităţi. În acest an, ADRA relansează campania, dar cu o ţintă inedită, de încurajare și apreciere a „bărbaţilor adevăraţi", care iubesc, preţuiesc și își protejează familiile.

De ce ne urăsc britanicii?

Am ajuns la sfârșitul unui an de campanie negativă, odioasă, „sub centură", proliferată de britanici împotriva românilor și bulgarilor. Indiferent de metodele folosite de canalele oficiale și neoficiale pentru a-i convinge pe englezi că românii nu se pregătesc să le invadeze ţara de la 1 ianuarie, situaţia rămâne neschimbată, exact după principiul „intră pe o ureche, iese pe alta".

VIDEO: Cea mai tare campanie de promovare a sportului

Cum știi că o campanie are succes? E simplu, are succes dacă îi determină pe oameni să facă exact ce li se spune să facă și pe deasupra, ca bonus, să se și amuze făcând asta.