14-15 mai: Noaptea Muzeelor

19

Zeci de muzee vor putea să fie vizitate gratuit de sâmbătă seara şi până duminică dimineaţa, în întreaga ţară, în cadrul evenimentului „Noaptea muzeelor". Nu doar muzeele din România vor fi deschise publicului cititor, ci mii de muzee europene.

Participanţii vor avea parte nu doar de expoziţii, ci şi de concerte, filme, animaţii, ateliere pentru copii, spectacole de teatru şi tururi ghidate.

Locuitorii Capitalei vor putea să viziteze pe lângă muzee şi alte instituţii culturale, precum Biblioteca Centrală Universitară „Carol I" şi Muzeul Bellu, devenit, în 2010, membru al Asociaţiei Cimitirelor Semnificative din Europa.

La evenimentul din acest week-end vor participa 70 de muzee din România.

Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi aflat deja la a şaptea ediţie. Evenimentul este patronat şi anul acesta de Secretarul General al Consiliului Europei şi, de asemenea, de UNESCO, care s-a alăturat Nopţii Muzeelor în anul 2009, conform noapteamuzeelor.ro.

Puteţi să consultaţi lista muzeelor pe care le puteţi vizita în Bucureşti aici , iar lista muzeelor care vor fi deschise în noaptea de sâmbătă spre duminică, la nivel naţional, aici .

(Foto: welcome2cluj.com)