Astăzi: cărţi de la 1 leu la Editura Viaţă şi Sănătate

801

Editura Viaţă şi Sănătate şi-a deschis astăzi porţile pentru toţi iubitorii de carte. Biblii la preţuri avantajoase, cărţi cu preţuri începând de la 1 leu şi 218 titluri în limba maghiară – sunt câteva dintre ofertele zilei la EVS.

În cadrul evenimentului „Ziua porţilor deschise", editura oferă spre vânzare. pe lângă cărţi, o gamă variată de obiecte de papetărie şi cadouri, cu 30% reducere. Oferta de carte a editurii include volume religioase, cunoscute titluri în domeniul sănătăţii, cărţi pentru copii, adolescenţi şi tineri, cărţi de educaţie şi pentru familie, volume de poezii, Biblii, precum şi cărţi din oferta altor edituri. EVS oferă şi ultimele numere ale revistei Semnele timpului.

Semnele timpului a realizat un top al cărţilor pe care vi le recomandăm de la Editura Viaţă și Sănătate.

APOLOGETICĂ 

1. Raţiuni ale inimii de Clifford Goldstein. Autorul oferă într-o manieră excepţională răspunsuri la cele mai importante întrebări ale vieţii: Există Dumnezeu? De ce există suferinţă? Care este sensul vieţii? Cartea Raţiuni ale inimii poate fi achiziţionată la preţul redus de 3,50 lei.

2. Galileeanul de Lucian Cristescu. Un foarte argumentat demers care subliniază impactul pe care Iisus Christos l-a avut în istorie și îl poate avea în viaţa fiecărui om. O carte despre fundamentele Evangheliei şi ale religiei creştine. Cartea este oferită spre vânzare azi la preţul de 15,40 lei.

SĂNĂTATE 

1. Tablete de stil de viaţă de Hans Diehl şi Aileen Ludington. Este o carte care poate schimba fundamental modul în care privești sănătatea și stilul de viaţă. Autorii îl motivează pe cititor să înlocuiască deprinderile şi obiceiurile care distrug sănătatea cu un mod de viaţă care promovează sănătatea. Preţul redus al cărţii este de 9,80 lei.

2. Faţă în faţă cu stresul de Valentin Nădăşan. Medicul Valentin Nădăşan face o introducere utilă într-una dintre cele mai semnificative „afecţiuni" ale societăţii contemporane. Cartea este o achiziţie foarte utilă atât pentru profesioniştii preocupaţi de problema stresului, cât şi pentru toţi cei interesaţi de îmbunătăţirea calităţii propriei vieţi. Preţ: 9,80 lei.

3. Cartea de bucate a Centrului Lifestyle Herghelia de Valentina Dan şi Nicolae Dan. Cartea conţine reţete practice și ușor de realizat acasă, utile pentru prevenirea diabetului, a obezităţii sau a bolilor cardiovasculare. Cele 400 de reţete „0 colesterol testate" pot fi achiziţionate la preţul redus de 27,30 lei.

ADOLESCENŢI ŞI TINERI 

1. Mâini înzestrate de Ben Carson. Renumitul neurochirurg Ben Carson demonstrează că destinul fiecărui tânăr nu depinde de statistici, ci de el însuşi, de alegerile pe care le face. O excelentă carte motivaţională. Cartea poate fi cumpărată la preţul de 7 lei. 

2. Imaginea de ansamblu de Ben Carson. Autorul îşi prezintă filosofia de viaţă care l-a ridicat de la postura de om mediocru la statutul de om cu influenţă în mai multe domenii. Preţul redus este de 7,70 lei. 

3. Gândeşte cutezător de Ben Carson şi Cecil Murphey. O reţetă simplă, testată, pentru a avea succes în viaţă. Cartea este oferită azi spre vânzare la preţul de 7,70 lei. 

SPIRITUALITATE CREŞTINĂ

1. Viaţa lui Iisus de Ellen White. O expunere de aproape 800 de pagini a vieţii lui Iisus Christos, într-un limbaj accesibil, dar cu un mesaj profund. Cartea poate fi un cadou frumos pentru familie sau prieteni, în perioada sărbătorilor de iarnă. Preţ: 8,5 lei.

2. Tragedia veacurilor de Ellen White. Cartea prezintă o perspectivă inedită asupra istoriei creştinismului, începând cu primul secol al erei creştine şi încheind cu o perspectivă biblică asupra viitorului apropiat. Tragedia veacurilor poate fi achiziţionată la preţul redus de 8 lei.

EDUCAŢIE 

1. Secretele părintelui deplin de Nancy L. Van Pelt. Este o carte care se adresează celor care se gândesc la căsătorie, celor care doresc să devină părinţi, dar şi celor care au deja copii. Identitatea şi caracterul copilului, modul de aplicare a disciplinei, relaţiile dintre părinţi şi copii sunt doar câteva dintre temele abordate. Preţ: 9,10 lei – în ediţie broşată, și 12,60 lei – în ediţie legată.

2. Frumos la vremea lui de Zenobia Niculiţă. Eseuri de psihologie a vârstelor cu perspective creştine asupra etapelor importante ale vieţii. Preţul cărţii este de 6,30 lei.

3. Educaţie de Ellen White. O perspectivă creştină asupra educaţiei pentru viaţă. Cartea Educaţie poate fi cumpărată azi cu 7,70 lei.

Preţurile reduse sunt valabile astăzi, 17 noiembrie. Cărţile şi celelalte produse pot fi comandate în intervalul orar 00:00 – 24:00, la următoarele numere de telefon: 021.323.00.20 (Romtelecom); 021.323.48.95 (Romtelecom); 031.40.11.441 (RDS); 031.40.11.797 (RDS); 0740.10.10.34 (Orange); 0726.71.46.64 (Vodafone).

Persoanele interesate pot să achiziţioneze cărţile şi de la librăria Editurii „Viaţă şi Sănătate", din strada Labirint nr. 116. Librăria va fi deschisă, astăzi, între orele 08:00 – 19:00. Comenzile pot fi făcute şi în ţară, la librăriile Sola Scriptura şi la centrele de carte ale editurii „Viaţă şi Sănătate". Adresele acestora şi numerele de telefon pot fi găsite AICI .

Oferta completă de carte şi produse a Editurii „Viaţă şi Sănătate", cu preţurile reduse, poate fi consultată la aici , aici şi aici . Oferta în limba maghiară poate fi consultată aici.