CNA, pregătit să protejeze mai ferm drepturile minorilor

37

Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului dezbat o propunere de Decizie care să interzică difuzarea filmelor erotice, horror, de o violenţă extremă şi programele sponsorizate de producătorii de băuturi spirtoase vor înainte de ora 1 (faţă de ora 24.00 în prezent) şi după ora 06.00, informează Mediafax.

În plus, membrii CNA au adoptat, marţi, o prevedere din proiectul de Decizie de modificare a Codului audiovizual, potrivit căreia „nu pot fi difuzate în intervalul orar 06.00 – 24.00 producţii care prezintă: violenţă extremă, fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat; scene de sex, limbaj sau comportament obscen; persoane în ipostaze degradante; lupte libere nereglementate de federaţii sportive naţionale şi internaţionale". În prezent, legislaţia audiovizualului prevede că astfel de imagini nu pot fi difuzate în intervalul orar 06.00 – 23.00.

Proiectul de Decizie prevede şi faptul că pachetele de programe interzise minorilor un trebuie să fie mai avantajoase financiar decât alte categorii de programe. Totodată, aceste programe nu trebuie să fie accesibile fără un sistem de control parental, care să asigure restricţionarea accesului, astfel: accesul să fie posibil numai în baza unui cod personal special dedicat restricţionării acestor programe, format din cel puţin 4 cifre. După trei încercări succesive nereuşite de a accesa programul 18+, sistemul de control parental să fie blocat; deblocarea sistemului de control parental să fie posibilă în baza unui cod de acces de rezervă.

Niciun articol afișat