Cum ar arăta Terra dacă oamenii ar dispărea?

549

Cinematografia joacă, pentru mulţi, un rol definitoriu în conturarea unei viziuni despre sfârșitul Pământului. Însă cărţile pot fi o sursă chiar mai bogată de scenarii. Jurnalistul Alan Weisman, de pildă, explorează un scenariu post-apocaliptic în cartea The World Without Us, analizând modul în care s-ar schimba Terra dacă nu ar mai fi locuită de homo sapiens.

„Pentru a înţelege cum ar arăta o lume fără oameni trebuie să descoperim cum arăta lumea înainte să existe oamenii. Pentru a obţine toate răspunsurile, am discutat cu paleontologi, ingineri, biologi, mineri, biologi marini, astrofizicieni şi chiar şi cu călugări budişti, printre mulţi alţii”, a explicat Weisman, citat de descoperă.ro.

Toate aceste eforturi i-au permis autorului să înţeleagă ce se va petrece pe Pământ după ce oamenii nu vor mai fi. „Astfel, în loc să scriu o carte în care să ţin o predică, ‘dacă nu ne schimbăm comportamentul, vom muri cu toţii’, am scris o carte în care oamenii deja au dispărut şi în care vedem cum s-ar descurca natura fără noi. Nu am scris această carte pentru că vreau ca oamenii să dispară, ci am eliminat oamenii din peisaj temporar pentru a arăta cum ar reuşi natura să se vindece fără noi, ca apoi să putem înţelege cum putem reveni în acest peisaj în echilibru cu toate celelalte elemente”, mai spune autorul.

În viziunea cercetătorului, dacă oamenii ar dispărea, apa ar fi prima armă de distrugere, pătrunzând în fostele noastre locuinţe. Într-o zonă temperată, locuinţa ar fi împrejmuită în 500 de ani de copacii care ar forma o nouă pădure. Dacă elementele de oţel nu ar mai fi expuse la oxigenul atmosferic, ele ar avea toate şansele să se păstreze sute de mii de ani.

Pe măsură ce asfaltul s-ar crapa, buruienile ar pătrunde în spaţiul nou creat şi l-ar extinde. Ele ar fi urmate de copaci, iar în 5 ani rădăcinile acestora ar deteriora şi mai tare trotuarele şi străzile oraşului. Pe măsură ce solul ascuns sub asfalt ar deveni expus la soare şi la ploaie, alte specii ar începe să apară. În ruinele celor mai importante instituţii financiare ar rămâne intacte seifurile, iar banii din interior ar fi în siguranţă, chiar dacă ar mucegăi şi ar deveni inutili.

Alan Weisman afirma că după 15-20.000 de ani de la dispariţia noastră, nu am mai observa prea multe urme ale oamenilor sau ale activităţii umane. Singurele dovezi despre rasa umană ar fi undele radio care, la fel ca lumina, ar continua să se extindă. Ele ar continua să călătorească prin Univers la mult timp după ce sondele Voyager vor fi dispărut, purtând cu ele un mic fragment din existenţa umană. „Oricine aşteaptă undele noastre la graniţa timpului va avea parte de un moment gălăgios”, afirmă jurnalistul cu umor.

Un alt scenariu SF imaginat de un renumit scriitor britanic, Stephen Baxter, nu diferă cu mult de perspectiva deschisă de Weisman. Pe măsură ce plantele ar coloniza orașele pustiite, insectele s-ar înmulţi și ele și odată cu ele și păsările și mamiferele. În mod cu totul ironic, vechile edificii din piatră, aflate și azi in picioare, ar mai putea dura câteva mii de ani, pe când clădirile moderne ar avea o viaţă mult mai scurtă. Timp de câteva sute de ani, zgârie-norii încă s-ar mai înălţa deasupra pădurilor. Apoi, umezeala și oxigenul din aer ar desăvârși sfârșitul lor. Poate cel mai insuportabil lucru ar fi să știm că gunoiul nostru va supravieţui mai mult decât ceea ce am creat pentru a dura.

Ar putea un asemenea scenariu să fie și realist? Va exista o depopulare a Pământului? Din perspectivă teologică, lucrurile au o nuanţă cu totul diferită. Reputatul teolog Millard Erickson, în cartea Teologie creștină, afirmă că „istoria nu-și va urma pur și simplu cursul, ci, sub călăuzirea lui Dumnezeu va ajunge la o încheiere.” De fapt, aceasta este și diferenţa de substanţă dintre scenariile apocaliptice susţinute de scenariile știinţifico-fantastice și previziunile anunţate de textele sacre ale creștinismului. Potrivit acestora, nu cataclismele naturale vor depopula Pământul, ci Parusia (revenirea lui Christos), care constituie speranţa și ţinta vieţii creștine, explică și Global Christians.

În concepţia confesiunilor creștine milenialiste (care consideră că după revenirea lui Christos vor trece 1.000 de ani până la judecarea lumii), pământul va rămâne pentru o perioadă de un mileniu fără locuitori. Aceleași doctrine spun că, după expirarea acestui timp, Dumnezeu va arde şi va curăţi Pământul, readucând planeta la starea în care se afla în faza iniţială a creării sale. Din această perspectivă, o depopulare a planetei va exista, scenariu care lasă loc și posibilităţii ca anumite elemente preconizate de scenariile știinţifico-fantastice să fie realizabile.

Niciun articol afișat