Experiment jurnalistic testează euro-apocalipsa pe cititori

22

Istoricul Dominic Sandbrook a scris un scenariu imaginar pornind de la eventualitatea prăbuşirii monedei europene. Materialul, redactat pentru publicaţia britanică Daily Mail, a provocat valuri de comentarii în ceea ce alţi ziarişti au apreciat drept „un experiment jurnalistic periculos".

Scris ca un jurnal de război, articolul pleacă de la afirmaţia cancelarului german Angela Merkel, care a declarat săptămâna trecută în Parlamentul German, că dacă euro se prăbuşeşte, nimic nu mai garantează pacea în Europa.

„Nimeni nu ar trebui să creadă că încă jumătate de secol de pace în Europa e garantată, nu e. Aşa că o spun din nou, dacă euro cade, cade şi Europa." Aceasta este declaraţia pe care Angela Merkel a făcut-o la summit şi care a trecut drept melodramatică. Dar conform scenariului lui Sandbrook, 7 ani mai târziu, nimeni nu mai râde.

Sandbrook dezvoltă scenariul descriind dramatic cum, „de la tranşeele din Belgia şi până la străzile înfricoşate ale Atenei, un întreg continent sângerează neîncetat.La est, ursul rus îşi încleștează pumnul şi un vechi imperiu se ridică dintre ruinele visului european."

Grecia îşi anunţă retragerea din UE, iar peste noapte toate pieţele bancare din Europa suferă cele mai mari pierderi din istorie. În timp ce haosul se instalează pe străzile Atenei, Franţa şi Germania trimit 5.000 de soldaţi pentru a restaura ordinea.

În Italia, unde guvernul Berlusconi declară stare de urgenţă permanentă, câteva oraşe intră în război civil. Când Berlusconi cere ajutorul partenerilor europeni, preşedintele Franţei, Sarkozy, care tocmai fusese reales, atacă ţara.

La sfârşitul lui 2012, erau deja 15.000 de militari francezi pe străzile din nordul Italiei şi încă 14.000 de membri ai forţelor pentru menţinerea păcii în Atena şi Salonic. Încet, dar sigur, tot contientul se îndreaptă spre o confruntare armată, în timp ce, în toate oraşele, de la Madrid la Budapesta, turiştii şi imigranţii cad victime ale unui abuz violent susţinut.

Pe 12 august 2015, după zile întregi de luptă pe străzile din Riga, armata rusă trece graniţa. Putin asigură Europa că ruşii au venit să „refacă ordinea". Dar la Moscova mesajul a sunat cu totul diferit: „criza Europei e oportunitatea Rusiei. Zilele de umilinţă s-au sfârşit, imperiul nostru va fi restaurat."

Şase luni mai târziu, ruşii trec graniţa în Estonia şi, până în martie 2016, armata lui Putin ocupa Lituania, Belarus şi Moldova.

Când Bruxelles-ul a protestat împotriva acţiunilor ruse, Putin a replicat că "forţele europene de menţinere a păcii au ocupat deja străzile din Atena, Roma şi Madrid. Atunci de ce ar fi altfel în Est?"

În aceeaşi vară, Sarkozy aplică modificări Constituţiei franceze spre a putea fi reales pentru un al treilea mandat, motivând că stabilitatea contează mai mult decât nişte subtilităţi legale. Acum, mai mult ca niciodată, Sarkozy se vede pe sine ca fiind întruchiparea lui Napoleon Bonaparte şi acţionează în consecinţă: „Zilele Angliei s-au terminat. Viitorul constă în Rusia la est şi Europa, adică Franţa, la vest."

Un an mai târziu, Marea Britanie este în cădere liberă. Ajutată de soldaţi din Italia şi Spania, susţinută de bani nemţeşti şi de Rusia neo-imperialistă, armata franceză ocupă Bruxelles-ul şi sparge apărarea Angliei la Canal. În fiecare săptămână, din ce în ce mai multe oraşe sunt frământate de răscoale anti-război şi anti-capitalism.„Marea Britanie a făcut mereu parte din Europa, chiar dacă nu au vrut niciodată să recunoască. Este timpul să sărbătorim întoarcerea lor în familie, chiar dacă o facem cu forţa," declară Sarkozy. „Zilele de glorie ale Angliei s-au dus şi în Bruxeles noii stăpâni ai Europei se pregătesc de victorie.”

Aşa se încheie războiul imaginat de Sandbrook, însă un adevărat război online a continuat în secţiunea de comentarii a site-ului Daily Mail. În doar câteva ore, editorii publicaţiei au decis să închidă sistemul de comentarii, după ce articolul generase deja circa 500 de replici.

Ziariştii de la Capital apreciază că inovaţia jurnalistică a celor de la Daily Mail ar avea efecte greu de estimat în condiţiile în care publicaţia a ajuns cel mai popular site de ştiri din Europa. Datele ComScore au indicat că în luna iunie MailOnline a avut un număr de 17,2 milioane de vizitatori unici, reprezentând 10% din audienţa europeană.

Recent, un articol publicat de Daily Mail a afectat serios acţiunile uneia dintre cele mai mari bănci franceze. Materialul prezenta Societe Generale ca fiind în „pragul falimentului după pierderile groaznice înregistrate din cauza expunerii la datoriile Greciei".