Religia, privită ca o curiozitate de către jurnaliştii BBC

544

Cine este autorul Epistolei către Efeseni? Practică toţi mormonii poligamia? Care sunt cele două ramuri principale ale islamului? Indiferent de tema religioasă la care se referă, se pare că o mare parte dintre jurnaliştii englezi nu ar putea să răspundă la astfel de întrebări.

Încercând să scoată în evidenţă punctul mort în care se găseşte astăzi spiritualitatea în media, Edward Stourton, prezentator pentru Radio 4, Marea Britanie, comenta într-un interviu pentru Radio Times: „Cred că avem în faţă o problemă de cultură (…) într-un fel, tratăm religia ca pe o curiozitate, o mişcare izolată (de periferie).”

Începutul noului mileniu, marcat de evenimente violente precum atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 sau războaiele din Irak şi Afganistan, a pornit în media o revoluţie a modului în care subiectele controversate sunt dezbătute. În noua eră, redacţiile jurnalistice au fost nevoite să cunoască diferenţele dintre islamismul sunnit şi şiit, să înţeleagă motivul care a stat în spatele răpirii unor simple eleve în Nigeria şi să privească mai îndeaproape efectele morţii papei Ioan Paul al II-lea pentru lumea catolică. Subiectele au devenit tot mai complexe, gradul de informare al publicului a crescut, iar globalizarea  le-a permis tuturor părţilor să-şi expună punctul de vedere în dezbatere.

Tocmai din acest motiv, Edward Stourton, reprezentant al Radio 4, sublinia că este surprins să observe că foarte mulţi jurnalişti sunt doar vag familiarizaţi cu doctrine sau tematici religioase. Pentru el, media britanică pare că are o adevărată alergie la religie şi consideră credinţa ca un fapt excentric care se pretează să fie ignorat. În acest sens, prezentatorul explică faptul că o mare parte din subiecte ar căpăta o valoare sporită dacă s-ar prezenta şi punctul de vedere al bisericii: „De multe ori uităm de puterea remarcabilă a spiritualităţii şi le aducem cititorilor o poveste incompletă.” Tot el nota că în programele televiziunii prin cablu care depind de reclame, precum BBC sau Channel 4, subiectul pare că nu se vinde, însă odată ce călătorim în afară ţării, putem observa că religia a rămas încă foarte importantă pentru oameni.

Printre exemplele despre care Stourton simte că le lipseşte factorul religios se regăsesc reportajele despre criza din Urkaina, Orientul Mijlociu şi Boko Haram, din Nigeria, precum şi cele în legătură cu fenomenul creşterii numărului de biserici în Rusia în relaţie cu situaţia din Ukraina. „În perioada postrevoluţiei din Egipt, am asistat la o serie de erori catastrofice în descrierea a ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu şi a rolului conducătorilor bisericii musulmane în viaţa politică”, scrie jurnalistul englez pentru Radio Times, amintind că „am fost prea ocupaţi să ascultăm opinia liberalilor secularişti din Cairo şi am fost luaţi prin surprindere de creşterea grupării politice Frăţia Musulmană. (…) Niciun jurnalist onest nu se poate uita la ceea ce se întâmplă în Siria şi Irak fără a admite că am subestimat importanţa religiei în regiune.”

Astfel, deşi accentul se pune în mod corect pe latura umană a personajelor participante la evenimente, atunci când discuţia se produce în vid, fără implicaţii asupra credinţei sau motivaţiilor, pericolul este acela de a distorsiona imaginea de ansamblu.

Temele religioase, o datorie mai puţin sfântă

Un studiu realizat între ianuarie 2006 şi ianuarie 2008 a constatat o creştere de aproximativ 75% a numărului de articole conţinând cuvintele „ateism” şi „ateu”. Totodată, în aceeaşi perioadă, s-a putut observa o creştere dramatică a numărului de cărţi anticreştine, precum: Dumnezeu nu este mare, de Christopher Hitchens, în 2006, sau Dumnezeu, o amăgire, de Richard Dawkins.

Un fenomen mai puţin obişnuit are loc însă în cadrul industriei care are la bază ateismul. În mod neaşteptat, în cadrul Premiilor Standford St. Martin pentru programele creştine de televiziune, nu mai puţin de nouă programe BBC au fost nominalizate. Mai mult, într-un an dominat de producţii Hollywoodiene având conţinut religios, precum Noe sau Heaven is for real, actorul Matthew McConaughey exprima în timpul discursului de acceptare a premiului Oscar mulţumiri lui Dumnezeu. Un răspuns la situaţia bizară a televiziunii sau industriei de film, atee în esenţă, dar care continuă procesul de a le oferi spectatorilor producţii cu subiecte creştine, este gradul ridicat de neîncredere a populaţiei faţă de atei. O statistică obţinută de psihologii de la Universităţiile British Columbia şi Oregon demonstrează că ateii se află chiar deasupra violatorilor în ceea ce priveşte încrederea populaţiei. Prin urmare, în viziunea lui Edward Stourton, televiziunea nu înţelege religia ca pe o oportunitate, ci ca pe o datorie în faţa publicului.

Soluţii în informare

Pentru a combate problema jurnaliştilor neiniţiaţi în culte şi practici, Centrul public de etică în televiziune a iniţiat o serie de conferinţe cu titlul Faith Angle Forum (Forumul credinţei), care aduc împreună oameni din media şi experţi în religie pentru a crea un dialog sănătos. Tot în aceeaşi direcţie se îndreaptă şi Festivalul European de Programe religioase, în cadrul căruia, pentru 3 zile pe an (11-14 iunie), se difuzează peste 60 de programe religioase menite să faciliteze întâlnirea asociaţiilor creştine, ca SIGNIS (Asociaţia catolică pentru comunicare) sau WACC (Ascociaţia internaţională pentru comunicare), în scopul dezvoltării unui nou tip de televiziune.

Deşi neremarcată de publicul larg, este clară concluzia care se poate trage în urma analizei modului în care ne este servită religia. Consumatorul actual de media şi entertainment se află în prezent în poziţia incomodă de a nu putea să controleze ceea ce primeşte în faţă. Este bombardat de mesaje antireligioase, de multe ori justificate printr-o prezentare unidirectională a unor forme de extremism religios, iar ateismul îi este prezentat ca soluţie „default” (tipică). De aceea, într-o încercare de a regăsi obiectivitatea în media, putem solicita alături de Edward Stourton ca religia să fie scoasă din izolare, să nu mai fie privită ca o simplă curiozitate şi, neasociată cu mişcările politice, să fie recunoscută ca subiect popular şi convingător pentru televiziune.