De ce nu realizăm întotdeauna adevăratele cauze ale acţiunilor noastre

364

O ramură semnificativă a psihologilor susţin că, dacă ne analizăm sentimentele, vom ajunge să ne înţelegem și acţiunile. Însă un studiu recent a demonstrat contrariul: uneori explicarea motivaţiei din spatele unei acţiuni poate să ne distragă de la adevăratele noastre sentimente.

Una dintre cele mai faimoase teorii ale psihologiei sociale – disonanţa cognitivă – documentează mecanismul prin care o persoană poate ajunge să se convingă de contrariul opiniei sale, doar fiindcă acesta este mai accesibil, sau mai comod din punct de vedere psihic. Înrudită cu această teorie este și descoperirea făcută recent de un studiu al profesorului Timothy Wilson, de la Universitatea Virginia, care a observat cât de ușor îi este unei persoane să își inventeze motivaţii, ajungând să se mintă cu privire la propriile lui sentimente.

„Acestea sunt principiile mele și dacă nu îţi plac… ei bine, am altele”, spunea comediantul american Groucho Marx, caricaturizând teoria disonanţei cognitive propuse de Leon Festinger. Acesta spunea că în minţile noastre există întotdeauna contradicţii între idei, opinii și credinţe, și că acestea se luptă trecând apoi printr-un proces de selecţie ca o ecologizare a minţii. Ca urmare a faptului că oamenii încearcă să se convingă că au făcut ceva logic și bun, ei pot ajunge până la a-și inventa justificări pentru faptele lor, care să le contrazică premisele. Exemplul clasic este cel al omului care și-a cumpărat în grabă o haină și se „programează psihic” să îi placă ce și-a cumpărat, pentru a nu trebui să simtă disconfortul generat de o alegere greșită („am aruncat banii degeaba”, „m-am lăsat manipulat de vânzătoare”). De aceea, nu întotdeauna motivele pe care le exprimă cu privire la o acţiune reflectă adevărata lor motivaţie.

Psihologul Timothy Wilson a făcut un experiement. A împărţit un eșantion de studenţi în două grupe și a dat fiecărui participant din fiecare grup posibilitatea să își aleagă un poster pentru cameră. Două dintre ele erau copii ale unor opere de artă, altele erau caricaturi umoristice și altele erau doar niște desene cu animale. Subiecţii din primul grup au fost rugaţi să motiveze alegerea făcută, în timp ce al doilea grup a fost intervievat cu privire la motivul pentru care și-au ales specializarea prezentă la facultate.

Subiecţii din primul grup și-au ales predominant postere dintre cele umoristice, în timp ce studenţii din al doilea grup au ales predominant postere cu imaginile artistice. La câtva timp după experiment, cercetătorii i-au întrebat pe studenţi dacă și-au pus posterele respective în cameră, dacă le mai au și cum le văd acum. Subiecţii din primul grup nu mai aveau posterele și erau mai puţin înclinaţi să spună că sunt satisfăcuţi de prezenţa lor în cameră. În schimb, cei din grupul al doilea erau mai fericiţi cu alegerea făcută.

Explicaţia profesorului Wilson a fost că, cel mai probabil, studenţii nevoiţi să dea explicaţii pentru alegerea făcută au optat pentru posterele umoristice pentru că le era mai ușor să explice sentimentele care le-au determinat alegerea. În schimb, fiindcă reproducerile operelor de artă erau lucrări mai complexe, era mai dificil să explice ce anume din tablou le-a plăcut, așa că au preferat varianta mai simplă.

În viaţa zi cu zi, explicarea prin raţiune a acţiunilor noastre se poate arăta contraproductivă. Același lucru îl susţine și psihologul Dan Ariely, care e convins că oamenii nu iau (de exemplu) decizia să îi înșele pe alţii bazându-se pe evaluarea tip pierdere-câștig, ci pe capacitatea lor de a raţionaliza.