De la negare la confruntare. De ce ai vorbi despre moarte?

326

Imaginea „comercială" a morţii, promovată adesea în societate, este una marcată de negare. Moartea este mai degrabă negată decât confruntată, mai ales dacă această confruntare ar presupune o discuţie cu un muribund. Cum ar fi însă, dacă în loc să o negăm, am discuta despre moarte într-un mod natural, similar manierei în care am vorbi despre naștere, se întreabă The Guardian.

Giles Fraser, jurnalist la The Guardian își provoacă cititorii să își imagineze un scenariu familiar. „Stau la marginea patului cuiva în spital. Este pe moarte. Prieteni și rude sosesc și spun pacientului că arată „foarte bine”. În opinia lui Fraser, această atitudine este de multe ori un semn că nu vrem să vorbim despre faptul că cineva este pe moarte.

Pacientul, dărâmat fizic și emoţional de către boală, se asociază cu această minciună printr-un simplu „mulţumesc”. Este dureros, pentru că pacientul ar vrea de multe ori să vorbească despre situaţia sa reală. Nevorbind despre aceasta, se simte tot mai singur, iar situaţia devine pentru el tot mai înfricoșătoare. Este cu adevărat important cum vrem să murim? Se întreabă retoric jurnalistul britanic.

Când Jon Underwood a introdus ideea de Death Café în 2011, a fost convins că în societatea actuală se vorbește despre moarte doar în prezenţa medicilor, preoţilor și a responsabililor de pompe funebre. Însă, această eliminare a discuţiilor despre moarte din conversaţiile cotidiene ne privează de unul dintre cele mai importante lucruri cu care trebuie să ne confruntăm.

Mai întâi, el a contactat cafenele locale din estul Londrei, pentru a vedea dacă ar fi dispuse să găzduiască o reuniune în care să se vorbească despre moarte. Refuzat pentru ideea sa bizară, a creat la el acasă un asemenea grup de discuţie, înfiinţat în camera din faţă și i-a cerut mamei sale să conducă prima sesiune. De atunci, ideea a prins tot mai mult teren și mai mult de o sută de întâlniri au avut loc în Marea Britanie și SUA. Nu este un spaţiu de prozelitism religios, fiind acceptaţi oameni din toate credinţele. Întâlnirile nu sunt nici pentru persoanele recent îndoliate. Este mai mult un mod de abordare a unei realităţi mereu prezente.

Cauza evitării

„Cea mai mare problema de pe Planetă este astăzi frica. Ne este frică de viaţă pentru că ne este frică de moarte, afirmă Neale Donald Walsh, autorul cartii Conversaţii cu Dumnezeu. În opinia sa, toate spaimele sunt, în final, frica de moarte. „Dacă nu îţi este frică de moarte, atunci nu te temi nici să trăiești. Dar cum poate să nu îţi fie frică de moarte? Poţi să nu ai teama de moarte dacă înţelegi moartea, și ca rezultat al acestei înţelegeri, înţelegi și ce este viaţa”, conchide celebrul scriitor american.

Problema este că experţii se contrazic în ceea ce priveşte abordarea vieţii și a morţii și maniera în care putem răspunde la provocările acestora. Christof Koch, şeful laboratorului ştiinţific, de la Institutul Allen şi Victor Troendle, profesor de biologie comportamentală la Institutul de Tehnologie din California, susţin că sufletul moare şi totul se pierde în momentul în care îşi pierde conştienţa. „Pierzi absolut tot. Lumea nu mai există pentru tine. Prietenii nu mai există. Tu nu mai exişti. Totul este pierdut”, declară Koch, citat de către Huffington Post.

De asemenea, medici din mai multe universităţi și spitale de prestigiu din toată lumea susţin că au identificat cauzele așa-numitelor „experienţe din pragul morţii” și se declară convinși că nu este vorba de experienţe metafizice și de dovezi ale unei lumi de dincolo ci, mai degrabă, de o reacţie involuntară a creierului înainte de a-și opri toate funcţiile, informează descoperă.ro. Negând acest gen de experienţe, cercetătorii concluzionează că viaţa de după moarte este doar o iluzie. În încercarea de a înlătura concepţia sufletului imaterial, oamenii de știinţă distrug inclusiv speranţa unei continuări a vieţii dincolo de moarte. Astfel, este ignorată complet realitatea unei alte lumi care poate genera unda de speranţă, atât de necesară în pragul morţii. „Spiritualitatea nu poate fi un înlocuitor al suferinţei, dar este o inegalabilă resursă de trăire a acesteia într-un fel care ne face posibilă creșterea”, afirmă Larry Yeagley, în cartea Durerea din inimă și tratarea ei. Cu toate acestea, perspectiva religioasă despre moarte nu conferă un suport real, atâta timp cât discuţiile nu sunt deschise. Dr. Elisabeth Kubler-Ross, un psihiatru elveţian, unul dintre pionierii în studiile dedicate atitudinilor pe care le au oamenii în apropierea morţii este convinsă că „ar fi de mare ajutor dacă din ce în ce mai multă lume ar vorbi despre moarte și agonie ca despre ceva ce face în mod natural parte din cursul vieţii”, conform epsihologie.

Percepţiile faţă de moarte diferă în funcţie de sistemul de valori personal. De asemenea, și credinţele religioase au o parte esenţială în conturarea unei imagini de dincolo de viaţă. Important este ca speranţa să nu fie diminuată, iar o abordare deschisă faţă de perspectiva unei morţi inevitabile să facă parte din conversaţiile obișnuite ale vieţii.