Când e rău şi când e bine să fii perfecţionist în educaţie

316

Orice părinte vrea să îi ofere copilului său cea mai bună educaţie de care are nevoie pentru a deveni un adult productiv şi plin de încredere. Însă viaţa învaţă că nu toate obiectivele părinţilor vin din interiorul lor, ba chiar că cele impuse, prin influenţă, de alţii pot fi nocive procesului de educaţie.

A fi un părinte bun înseamnă să îţi găseşti echilibrul între îndemnurile interioare şi presiunile exterioare. Mai mult, cercetători citaţi de revista Time spun că e mai avantajos să ai standarde autoimpuse şi că a pleca urechea la sfaturile detaliate ale altor părinţi îţi poate submina încrederea în sine şi poate creşte nivelul de stres.

Monitorizând 200 de cupluri care au devenit părinţi pentru prima oară în 2008-2010, cercetătorii au încercat să observe cum afectează orientarea internă vs externă a părintelui succesul lui în educaţie.

Un alt factor luat în calcul a fost “perfecţionismul” care, se pare, îi face pe părinţi să aibă standarde excesiv de înalte şi să interpreteze rezultatele deciziilor lor în termeni absoluţi: succes sau eşec. Părinţii perfecţionişti sunt aceia care văd creşterea copiilor lor în alb-negru şi se percep pe ei înşişi fie ca experţi în educaţie, fie ca nişte părinţi rataţi.

Cu trei luni înainte de naşterea copiilor, cuplurile au completat nişte chestonare care să îi ajute pe cercetători să vadă care părinţi fac parte din categoria celor perfecţionişti şi orientaţi de presiunile sociale şi care sunt perfecţionişti orientaţi de standarde interioare.

Cercetările ulterioare au arătat că acei părini care manifestau un grad înalt de perfecţionism orientat de factori societali externi s-au adaptat cu dificultate la viaţa de părinte. Mamele aveau o percepţie negativă asupra eficienţei lor ca părinţi, neavând încredere în abilitatea lor de a face faţă cerinţelor creşterii unui copil. La rândul lor, taţii perfecţionişti au obţinut scoruri foarte ridicate de stres.

Potrivit studiului publicat în jurnalul Personality and Individual Differences, „părinţii care se îngrijorează cu privire la ce cred ceilalţi despre abilităţile lor de creştere a copilului sunt mai predispuşi să îşi interpreteze rezultatele ca eşecuri.” Aceasta deoarece, în cuvintele autoarei Sarah Schoppe-Sullivan, „atunci când părinţii au mai puţină încredere în ei înşişi, eficienţa lor are de suferit”.

„A avea standarde auto-impuse înalte şi a fi fericit sunt două chestiuni care merg mână în mână”, conchide autoarea.