Rudyard Kipling făcea referire la furnici în celebra sa poezie, recomandând această vietate fragilă ca un fel de exponat didactic. Ce s-ar putea învăţa de la mușuroaiele de furnici?
Angajamentul în muncă și ordinea sar în ochii oricui dorește să le privească. Nu este chiar întâmplător că și Biblia le oferă ca exemplu. Însă partea cea mai surprinzătoare constă în faptul că furnicilor le lipsește șeful și știu foarte bine să acţioneze în lipsa lui. Avem multe de învăţat de la modurile în care furnicile își rezolvă problemele. Modul lor de a acţiona poate oferi idei inovatoare pentru sistemele create de om și ar putea chiar furniza lecţii interesante pentru interacţiunea umană, scrie într-un articol Deborah Gordon, profesoară de biologie la Universitatea Stanford.
Șeful inexistent
O colonie de furnici este formată din mai multe exemplare care nu au capacitatea de reproducere. Acestea sunt cele care mișună de zor pretutindeni. Excepţia este formată din femelele cu rol reproducător. Oamenii s-au obișnuit să le spună „regine”, dar de fapt nu au nici putere, nici autoritate. Ele doar depun ouă.
În opinia profesoarei americane, aplicarea unor reguli fără exercitarea unui control central este fascinantă. Secretul constă în interacţiuni simple. De exemplu, celulele interacţionează prin conexiuni chimice și electrice. În schimb, furnicile interacţionează prin intermediul mirosului. Atunci când o furnică o atinge pe alta cu antenele sale, poate evalua dacă cealaltă furnică este parte a cuibului și ce sarcini a îndeplinit. Acest model de interacţiune generează comportamentul perfect al întregului sistem. De exemplu, un neuron face apel la experienţa recentă de stimuli electrici pentru a decide ce comenzi va da mai departe. În același mod, o furnică folosește experienţa recentă de interacţiuni prin intermediul antenelor pentru a decide cum va acţiona în continuare.
Lecţiile
Cunoaşterea modului în care furnicile își organizează comportamentul colectiv ne-ar putea ajuta să înţelegem și alte sisteme care funcţionează în mod similar. În sisteme de genul mușuroaielor de furnici (reglementate fără un centru de comandă), există o armonizare între reţea și modul în care sunt utilizate interacţiunile. Acestea din urmă ajută la construirea unor reacţii adecvate la constrângerile impuse de factorii externi.
O astfel de constrângere poate fi dată de stabilitatea mediului, care determină probabilitatea ca sistemul să fie afectat sau atacat. Securitatea în coloniile de furnici, la fel ca în propriile noastre sisteme imunitare, funcţionează în mod colectiv, în sensul că mirosul coloniei este definit în mod colectiv de către toate furnicile din colonie. În timpul „copilăriei” ei, orice furnică stă foarte mult în interiorul coloniei. Își întâlnește doar colegele. Se obișnuiește cu mirosul specific din interior. Mai târziu, în timp ce își caută hrana și se întâlnește cu o furnică de la o altă colonie, este posibil să nu fie o întâlnire prea amiabilă. În funcţie de rapiditatea cu care furnicile identifică un intrus, se decide cât de repede întregul sistem poate să își regleze propria securitate.
În acest context, cu greu se poate vorbi despre anarhie, chiar și în lipsa unei conduceri centrale. „Tranziţia de la haos la ordine e un mecanism important, iar strategia care stă la baza lui e mai eficientă decât o căutare pe Google. Aceste insecte sunt, fără îndoială, mai eficiente decât Google în procesarea informaţiei despre mediul lor ambiant”, spune profesorul Jurgen Kurths, autorul unui studiu despre furnici.
Detaliile
Furnicile și-au creat reputaţia de vieţuitoare extrem de harnice. Se creează impresia că o colonie freamătă de viaţă, toate vieţuitoarele fiind active. Însă un studiu publicat în revista Insectes Sociaux a dezvăluit faptul că, în sânul unei colonii, până la 60% dintre furnici sunt „leneşe”, nu prea fac nimic. Cum se explică această discrepanţă dintre percepţie și realitate? Trebuie spus că „inactiv” nu înseamnă neapărat și „inutil”. De exemplu, despre masculi s-ar putea afirma că sunt cam leneși, în condiţiile în care nu participă niciodată la sarcinile de recoltare a hranei, de îngrijire a puilor şi de curăţare a muşuroiului. Rolul lor este clar stabilit: asigurarea funcţiei de reproducere. În mod similar, există în colonii acel gen de furnici care pot fi ușor etichetate ca „inactive”, însă mai degrabă ele sunt „pregătite să fie folosite”. Aceasta înseamnă că ele cheltuiesc mai puţină energie, fapt care ajută colonia să își economisească resursele, mobilizând doar numărul necesar de muncitoare de care are nevoie pentru îndeplinirea fiecărei sarcini. Astfel poate fi desprinsă o altă lecţie pentru fiinţa umană. O colonie știe să își dozeze resursele în așa fel încât epuizarea să nu devină o vulnerabilitate a colectivităţii. Spus în alte cuvinte, furnicile au capacitatea nu doar de a acţiona colectiv, ci și de a planifica colectiv, fără prezenţa vreunui șef de tip Big Brother.
