În România, un absolvent de facultate din patru este specializat în drept, administraţie și management

226
Two male and one female graduates standing next to each other, isolated on a white background

În 2017, România a avut un număr de 121.250 de absolvenţi de facultate, plasându-se pe locul 8 în Uniunea Europeană, iar peste 27% dintre absolvenţii de studii superioare au studiat drept, administraţie și afaceri, potrivit datelor Eurostat.

Aproximativ 4,8 milioane de studenţi au absolvit cursurile universitare în 2017 la nivelul Uniunii Europene, arată un studiu realizat de Eurostat. Peste o treime dintre aceștia au absolvit știinţe sociale, jurnalism, afaceri, administraţie sau drept. Alte domenii în care au studiat tinerii din UE au fost inginerie, fabricaţie și construcţii (15% dintre absolvenţi), sănătate și bunăstare (14%), arte și știinţe umaniste (11%), știinţe naturale, matematică, statistică și Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiilor (TIC) – 11% și educaţie (9%).

Ponderea absolvenţilor de știinţe sociale, jurnalism, informaţii, afaceri, administraţie și drept a fost mică în ţări precum Finlanda și Spania (26% dintre absolvenţi) și ridicată în Luxemburg (56% dintre absolvenţii) și Bulgaria (46 %). O pondere relativ scăzută a absolvenţilor de inginerie, fabricaţii și construcţii a fost înregistrată de Luxemburg, Olanda, Malta, Regatul Unit, Irlanda și Cipru (toate sub 10%), în timp ce procentele s-au dublat în Germania (22%), Portugalia (21%) și Austria (20%).

În domeniul sănătăţii și asistenţei sociale, cei mai puţini absolvenţi s-au înregistrat în Cipru, Germania, Luxemburg, Austria și Ungaria (sub 8% din absolvenţi în fiecare ţară), iar cei mai mulţi în Belgia (27%), Suedia (23%), Finlanda și Danemarca (ambele 21%).

Artele și știinţele umaniste au fost studiate de mai puţini tineri în Suedia, Bulgaria, Polonia, Cipru, Cehia, Letonia, Slovacia și Austria (sub 8%), iar cele mai ridicate procente ale absolvenţilor au fost raportate de Italia (16%) și Marea Britanie (15%).

În România, cei mai mulţi absolvenţi de facultate din 2017 sunt specializaţi în management, drept sau administraţie (peste 33.500). Pe locul al doilea s-au plasat inginerii (22.106 absolvenţi), urmaţi de medici și farmaciști (14.067). Pe locul al șaselea se aflau cei specializaţi în IT (6.750), iar pe ultimul loc studenţii care au absolvit agricultura și silvicultura (5.340).

În ultimii ani, domenii precum inginerie și construcţii au înregistrat scăderi bruște în opţiunile studenţilor (cu 15.000 de absolvenţi mai puţin din 2013 până în 2017); de asemenea, între 2013 și 2016, numărul absolvenţilor de medicină s-a redus cu 12.000, o ușoară revenire (+2.000) înregistrându-se în 2017, arată o analiză a Edupedu.ro. De asemenea, la specializarea știinţe sociale, jurnalism, în 2017 au fost cu 15.000 de absolvenţi mai puţin decât în 2017. În domeniul IT, numărul de absolvenţi a crescut peste 6.000 în 2015, menţinându-se la acest nivel în anii următori.