„În lucrările lui Comenius simţi că vorbește un profet; a fost cu adevărat o figură colosală, dar numai în anii recenţi ideile lui au primit respectul cuvenit.”[1]
Născut în Nivnitz, Moravia, într-o familie de urmaşi ai lui Hus, Jan Amos Komensky şi-a latinizat numele, potrivit modei timpului, în Comenius, nume sub care a rămas cunoscut până azi.
În mod ironic, „primul educator modern“ şi „cel mai sistematic şi mai cuprinzător dintre educatorii din secolul al XVII-lea“[2] şi-a început educaţia târziu, din cauza pierderii părinţilor la o vârstă timpurie şi a neglijenţei tutorilor. La 16 ani, a luat cursuri de limba latină, având colegi cu până la 10 ani mai mici decât el. În acest context, i s-a dezvoltat simţul pedagogic, prin observarea efectului nepotrivit al metodelor didactice ale vremii asupra colegilor săi.
După studii în Germania şi la Amsterdam, centrul cultural al Europei din acea vreme, s-a întors în ţara natală, dedicându-se activităţii didactice, scrisului şi slujbei de episcop al Fraţilor Moravi.
În 1618, a reizbucnit conflictul dintre catolici şi protestanţi. Cărţile considerate eretice au fost arse, iar clericii care nu erau catolici, întemniţaţi şi ucişi. În acest context, Comenius a fost nevoit să fugă, lăsând în urmă o soţie însărcinată şi un băieţel. Nu avea să-i mai vadă vreodată. Şi-a pierdut posesiunile şi, mai dureros, cărţile şi o mare parte din manuscrise.
La 10 ani după acest moment greu, a fost expulzat din patria natală, urmând un lung şir de peregrinări, realizări şi eşecuri. A mers în Polonia, de aici în Anglia, unde i s-a propus preşedinţia Colegiului Harvard. Apoi a locuit 6 ani în Suedia, următoarea destinaţie fi ind Ungaria, unde o experienţă nefericită i-a umbrit influenţa.
Un anume Drabik, care pretindea că are profeţii de la Dumnezeu, l-a convins pe Comenius să-i spună contelui de Ungaria că era destinat să-i răstoarne pe habsburgi şi pe papă. Drabik a retractat aceste profeţii mai târziu, devenind catolic, iar faţă de Comenius au apărut reacţii negative.
Comenius a lăsat în urmă o moştenire valoroasă în cele aproximativ 200 de cărţi scrise, dintre care 42 abordează subiectul educaţiei în diferite aspecte. Comenius credea că, prin cunoaşterea naturii, a sinelui şi a relaţiei personale cu semenii şi cu Dumnezeu, omul ajunge inevitabil la moralitate şi pietate. „Cunoaşterea, virtutea şi pietatea sunt ţinta educaţiei, cea mai elementară dintre acestea fiind cunoaşterea.“[3] Ideile despre educaţie ale lui Comenius au fost mult înaintea timpului în care a trăit. Ele au slujit ca model pentru reformele educaţionale de mai târziu.
